PUNCTUL PE CUVÂNT – Gabriela CRISTACHE – „Am iubit de când mă știu”…

… lumina zilei! Deseori, când se lumina, dimineața, îmi începeam ziua bucuroasă că o simt din nou, că mi-a fost dat să mai aflu încă odată ce se întâmplă în lume. Dăruită nouă de Creator, lumina este o bucurie a drumurilor pe care le parcurgem zi de zi. Uneori curajoși, optimiști, hotărâți, alteori așteptând cu teamă și emoție să ni se descopere adevăruri din fapte, gânduri, lucruri, întâmplări cruciale.

Câtă bucurie îmi dădea lumina așternută pe întinderi de ape la răsăritul soarelui! Ori cărarea așternută de Lună… Lumina țesută prin ferestrele unei biserici, arătându-ne în chip misterios calea spre bucuria întâlnirii cu Dumnezeu… Lumina din noaptea de Înviere așteptată cu înfiorare în fața bisericii, când toți simțim că putem spera, că suntem iubiți de El, chiar dacă faptele noastre nu ne îndreptățesc să o primim… Ori lumina sfioasă, cu care ne înfățișăm la împărtășanie, prin care ne unim cu Hristos….

Cât am putut, am colindat pădurea la Herculane și, prin verdele crud al lui aprilie, am văzut lumina venind printre crengile copacilor, alcătuind inegalabile vitralii colorate. Și atunci îmi veneau în minte cuvintele Psalmistului: „…cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne! Toate cu înțelepciune le-ai făcut!”

Am iubit lumina și căldura care deschideau florile și pârguiau fructele. Bucurie și mirare niciodată exprimate îndeajuns, viața rânduită în cele mai mici ori mari neprețuite taine!

Am cunoscut, ca oricare, lumina zilei din casele primitoare, în care simți că poți sta și vei fi fericit, ori lumina de pe creștetele copiilor scriind, în clasele însorite unde îi învățam carte. Uneori mi-a fost dat să mă bucur de întâlnirea soarelui cu zăpada și să-mi plec fruntea în fața unei frumuseți care mi s-a dezvăluit în mod neașteptat. Am fost alteori împovărată de durere, speriată, tristă.  Mereu însă, fie și doar pentru câteva secunde, m-am bucurat de lumină.

Apoi, lumina invocată în unele scrieri, ale căror autori au găsit cuvintele potrivite pentru a ne spune și nouă: „Lumină lină lin lumini/Răsari din codrii mari de crini/ (…) De dincolo de lumi venind/Și niciodată poposind/Un răsărit ce nu se mai termină/Lumină lină din lumină lină/ (…) Lumină lină leac divin/Încununându-l pe străin/Deasupra stinsului pământ/Lumină lină – Logos sfânt”. (Ioan Alexandru)

 

GABRIELA CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…

 

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro