Paul Ioniţă, pictor al amănuntului din Moreni. Află mai multe despre acest artist dâmboviţean! (foto)

S-a născut în anul 1953, cu pictura în suflet, spune el. Această pasiune i-a fost descoperită însă de alţii. „Eu o simţeam doar şi mă râcaia înainte de a învăţa să scriu”, îşi aminteşte pictorul care preferă natura statică şi peisajul, în general bazate pe simboluri, în concordanţă cu ideea pe care o susţine – că pictura trebuie să educe. “Simbolurile nu sunt foarte încifrate. Voite spre a se descoperi. Ultimul laitmotiv este firul textil natural, care aranjat în ochiuri mai strânse sau mai largi formează pânza respectiv plasa, ca un năvod al vieţii aruncat să scapi sau nu de vânătoarea tentaţiilor”, spune Paul Ioniţă.

Are profesie tehnică, din dorinţa unei cariere artistice

Primii paşi în artă au fost făcuţi în timpul şcolii primare, concretizate în desen, artă grafică şi modelaj. A început să picteze în studenţie, când stimulat de prof. Iosif Tripsa a deschis şi prima expoziţie în holul Facultăţii de Metelurgie, pe care nu a ales-o întâmplător. “Facultatea de Metalurgie cuprindea o secţie care se numea “Turnătorie” şi, în închipuirea mea, exista posibilitatea executării unor lucrări sculpturale. Oricum nu mi-a părut rău, chiar dacă realitatea m-a surprins şi am descoperit latura artistică în complexitatea acestor studii: pentru că îmbină chimia subsţantelor cu esteticul, precizia formelor şi tehnica necesităţilor”, explică artistul din Moreni care a expus de-a lungul anilor atât lucrări de pictură, cât şi de grafică şi sculptură în oraşe din Dâmboviţa şi în Bucureşti.

“Caut încă”

Ca pictor, foloseşte tehnici diverse, de la cuţit la pensulă fină, de la tuşele transparente la suprapunerile zgrumţuroase opace, de la clar – obscur la  contraste conturate. “Caut încă. Cred ca sunt un pictor al amănuntului. Asta e prima atracţie a privitorului sub care eu doresc să ascund esenţa şi să las privirii intuiţia”, mărturiseşte Paul Ioniţă. În pictură, îi apreciază cel mai mult pe impresionişti. “Îmi plac Monet, Pissaro, Sislei-Manet, Degas, Renoir şi alţii. Atât prin noutatea adusă artei, cât şi prin realitatea  supusă simţurilor  sensibilităţii lor. Execuţiile lor picturale treceau prin pânza psihică a creatorilor” este de părere pictorul dâmboviţean, fost elev al cunoscutului profesor de pictură Mihai Şerbănescu.

El consideră fiecare expoziţie o realizare în plan artistic, iar dintre lucrările sale, una ocupă un loc special. “Mi-a rămas în suflet o lucrare de modelaj (lut ars) – “Românaşul” – executată în clasa X—XI  de liceu: un Sfinx românesc  reprezentând un copil în costum naţional, stând cu genunchii pe un ceaslov deschis şi citind din cartea neamului “Pui de lei”. Lucrarea, încadrată la “Plastică mică” a luat un premiu pe capitală, în 1980”, îşi aminteşte artistul.

“Nu le consider nici pasiuni, nici hobby-uri: fac parte din mine şi invers. Aşa trăiesc”

A fost şi actor, cea mai dragă amintire în acest sens fiind rolul principal în “Scrisori de acum un veac” de I. Ghica adresate lui V. Alecsandri, în regia regretatului regizor Mihai Dimiu. Şi chiar dacă pictura predomină viaţa artistică actuală, nu se opreşte aici. Pregăteşte un volum de versuri şi se bucură în rest de toate plăcerile vieţii, aşa cum consideră că trebuie trăită. “Îmi place istoria, drumeţia, natura în toate trecerile, dar pe acestea nu le consider nici pasiuni, nici hobby-uri: fac parte din mine şi invers. Aşa trăiesc”, ne dezvăluie Paul Ioniţă, care îşi doreşte un loc mai de frunte pentru pictură. “Chiar dacă este o manifestare a unui număr restrâns de artişti, pictura se adresează tuturor. Prin pictură se poate face educaţie. Mai mult decât se face numai în şcolile de specialitate.Trebuie să facem oamenii să respingă producţiile de serie şi kitschul. În Târgovişte, de exemplu, lipseşte o sală dedicată expoziţiilor. Oare am evoluat? Asta nu înseamnă că pictura în sine, ca disciplină plastică nu evoluează. Ea îşi găseşte noi forme de exprimare şi cizelează şi alte gusturi, dar nu cred că stilizarea şi abstractul excesiv vor avea succes dacă nu rezultă din transformări fireşti. Totul trebuie să vină din perfecţionarea exprimărilor trecute prin evoluţia şi sinceritatea trăirilor. Prin comparaţie vom avea rezultatul evoluţiei.”