PARADIGME DIN POST-IZOLARE – Robert MARIN – Țipam în prăpastie – Gîndește singur…

„Țipam în prăpastie

în momentul morții mele,

ecoul pe care l-am creat

a durat mai mult decît ultima mea suflare.

Vocea mea a pornit o avalanșă

care a îngropat un om pe care nu îl cunoscusem,

și atunci cînd a murit, mireasa lui văduvită

l-a întîlnit pe tăticul tău și 

ei te-au făcut pe tine.

 

Mai am un singur lucru și acela este

să fiu valul care sunt și pe urmă

să mă scufund înapoi în ocean”

(Fiona Apple – Container)

Versurile de mai sus sunt dintr-o scurtă melodie pe care Fiona Apple nu a inclus-o pe niciun album, dar care a fost descoperită de producătorii serialului The Affair și a devenit astfel fundal sonor pentru un generic memorabil. https://www.youtube.com/watch?v=6muh9kTlr88 Piesa ne prezintă genealogia unui personaj din perspectiva unui agent indirect. Poezia poate fi interpretată, mi se pare mie, în două variante divergente, prima recunoaște descrierea unui tipar de destin, preprogramat, inevitabil, a doua vede în schimb o distanță enormă între acțiune și efect, între proiect și consecință, o meditație asupra naturii accidentale a existenței. Cele două direcții pot reprezenta un caz minor al distincției filosofice dintre esențialism și existențialism. Dacă prima variantă este cea corectă, și tot ceea ce se întîmplă în jurul nostru este predestinat la fel cum sunt mișcările din interiorul unui ceas mecanic întors, atunci rațiunea joacă un rol marginal în acțiunile noastre, gîndirea este un însoțitor ceremonial în parcursul prestabilit al unui destin inevitabil. Dacă a doua direcție este cea corectă și ea corespunde unui univers de posibilități ce se multiplică exponențial, continuu, hiper-inflaționist, atunci avem în față un peisaj al hazardului, imposibil de cuprins în ciuda unor tipare ciclice. Într-un astfel de univers  rațiunea este un echipament insuficient pentru a face ordine în amalgamul infinit al parcursului entropic. Există între aceste extreme un larg spectru „compatibilist” care încearcă să împace mecanica implacabilă a lumii cu agenția gîndului uman, dar oricum ne-am plasa pe acest gradient, poziția noastră înclină spre una dintre extreme. Îmi place să cred că poezia este un instrument mai subtil decît rațiunea, ceea ce înseamnă că după parcurgerea textului Fionnei ne trezim automat, fără prea multă analiză, pe una dintre direcțiile descrise mai sus, personal sunt orientat spre a doua. Cum poate un poem atît de scurt să genereze efecte atît de diferite, este acest fapt un produs intuitiv al unei acumulări pasive de concepte, diferită de la un individ la altul, ascunse scrutinului conștiinței? Este la mijloc un instinct înnăscut ce funcționează în absența gîndirii, sau mai bine zis mult mai rapid decît gîndirea? Și dacă aplicăm o gîndire rațională există o metodologie care să ne conducă spre un rezultat corect? O să aibă acest rezultat o singură formă? Unde începe și unde se termină componenta voluntară a acestei căutări?

Tot aud în ultima vreme sfaturi de genul „gîndește singur”, „colectează datele și confecționează singur o convingere”, etc. Ce-i drept este greu să obiectezi în fața unor astfel de îndemnuri, eu însumi mă străduiesc din răsputeri să gîndesc de unul singur, dar mă tem că fără cîteva informații ajutătoare componenta de „singurătate” a sfatului poate avea efecte contraproductive asupra limitelor libertății de gîndire. Există teritorii ale rațiunii  deja parțial cartografiate, este greșit să împrumutăm astfel de trasee în drumul nostru către concluzii?  În ce situații gîndirea originală este superioară celei normate, și mai important, suntem cu toții apți de soluții originale funcționale?  Care ar trebui să fie relația în materie de gîndire între element și set, între individ și societate, instituții, normative, cărți importante prin consens? 

În Tableta de miercuri din Gazeta Dâmboviței, de săptămâna trecută, din 13 ianuarie, (https://www.gazetadambovitei.ro/educatie/cultura/tableta-de-miercuri-pompiliu-alexandru-poate-societatea-sa-devina-tiranica/ ), Pompiliu Alexandru spunea: „Cea mai cruntă formă de tiranie este cea care se justifică în acțiunile sale, invocând rațiunea și bunul simț – invocate de majoritate. Este cruntă pentru că invocă și rațiuni științifice, căci acționează și asupra neștiutorilor care își deleagă libertățile de gândire unor oameni de știință care și ei înșiși par a fi scindați în mai multe majorități tiranice!”. Sunt de acord, însă problema mea este că mă situez în rîndul „neștiutorilor care își deleagă libertățile de gândire”. Și eu mă simt opresat de majorități, de trenduri, de prețul pieței, de instituții, cu toate acestea îmi este greu să îmi imaginez cum pot ajunge în mod solitar la concluzii corecte și totodată alternative la cele emise de mici „majorități” de specialiști în domeniile relevante. Desigur acolo unde sunt opțiuni inteligibile putem alege, acolo unde ele sunt inexpresive pentru gîndirea noastră mă tem că trebuie să delegăm. O distincție importantă pe această temă mi se pare diferența între rațiune și bun simț. Rațiunea ar trebui să fie un exercițiu oarecum obiectiv de operare logică cu date pe deplin înțelese, bunul simț este într-un fel opusul, acesta reprezintă o arhivă subiectivă de idei prefabricate obținute prin experiență sau mimetism. Rațiunea ne cîștigă încrederea prin construcția unui argument într-un sistem formal determinat, bunul simț face apel la familiaritate și aduce involuntar în fața conștiinței o propunere cu origini misterioase pe care o recunoaștem ca fiind de producție proprie. Gîndirea normală face mai puțin folos de rațiune, care este obositoare, și mai mult de bun simț, care este preinstalat. În textele din săptămînile viitoare mi-am propus să vă plictisesc cu cîteva păreri personale pe marginea problemei gîndirii așa-zis raționale.

ROBERT  MARIN este absolvent de Arhitectură și de… „Carabellă” târgovișteană.

Distribuie:
corneliu radupopa USRPLUS

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro