ortooxacell kiss2022.gif Flax

O noapte furtunoasă – Primul spectacol de operă cu marionete de pe scena târgovișteană

 

  • Duminică, 24 februarie 2019, de la ora 10:00, are loc, în Sala Studio, premiera spectacolului O noapte furtunoasă, în regia lui Traian Savinescu. Spectacolul cu actori și marionete are la bază opera și libretul lui Paul Constantinescu, alcătuit după comedia cu același titlu de I.L. Caragiale
  • A doua reprezentație se joacă în aceeași zi, de la ora 17:00, chiar înainte de o piesă celebră a aceluiași dramaturg, O scrisoare pierdută, spectacolul de la ora 19:00, din Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra

Geniul dramaturgic și comic al lui Ion Luca Caragiale întâlnește, în această operă, geniul muzical al compozitorului Paul Constantinescu, compozitor român de origine evreiască, membru al Academiei Române. Profesor la Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu” din București, Constantinescu a fost un talent artistic cu certe aptitudini și față de literatură (poezie), artă plastică (desen, caricatură), cinematografie (operatorie). A manifestat o constantă preocupare față de folclor și melosul bizantin, transformându-se dintr-un cercetător pasional într-un creator de forme sonore novatoare, originale.

Este pentru prima dată în România când se montează opera „O noapte furtunoasă” de Paul Constantinescu, după I.L. Caragiale, cu marionete. Cel mai mare dramaturg român a fost născut în județul Dâmbovița, prin urmare montarea pieselor lui este absolut firească. Tinerii cărora ne adresăm cu precădere (12-17 ani) sunt cu atât mai atrași de poveste cu cât ea este una muzicală și, astfel, ne propunem să îi introducem în universul caragialesc încă de la vârste fragede.

O deosebită oportunitate o reprezintă colaborarea cu regizorul de teatru, de teatru de animație și de operă, Traian Savinescu. După ce a absolvit Facultatea de Teatru din Cluj, a studiat și regie de teatru muzical la Academia de Muzică „G.Dima” Cluj-Napoca. Este membru UNIMA și ASSITEJ, două organizații internaționale destinate teatrului de animație. Are o vastă experiență în multe instituții de profil din întreaga țară, a lucrat cu o sumedenie de artiști, atât actori, cât și cântăreți de operă și operetă și a fost apreciat pentru viziunea și modul lui de lucru. Priceperea lui artistică s-a dovedit și în perioada directoratului său la Teatrul Puck din Cluj-Napoca.

Spectacolul „O noapte furtunoasă” propus de regizorul Traian Savinescu se dovedește a fi o montare complexă, pe cât de fin și riguros lucrată, pe atât de plină de haz și voie bună.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media