Arhitecți și constructori din Târgoviștea sfârșitului secolului al XIX-lea și al primei jumătăți a secolului al XX-lea (2)
Multe dintre construcțiile ridicate de către meșterii italieni la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea au ca specific elemente de arhitectură și decorații neoclasice de influență italiană, uneori intersectate cu motive decorative autohtone. Tipică este intrarea în locuință formată din pilaștri (coloane) care susțin frontonul, întâlnit la templele antice grecești pe care este scris anul construcției și, uneori, numele proprietarului. Pe pardoseală, la intrare, adesea era scris cuvântul latinesc „salve” (salut), întâlnit la casele romane. Interiorul constă de obicei din camere dispuse pe ambele părți, despărțite de un hol mare. Acesta e pictat în întregime, la fel și plafonul camerelor. În partea de sub uși se găsesc motive vegetale florale, sau geometrice, vitralii, panouri dreptunghiulare colorate. Ușile sunt pictate cu elemente decorative, motive vegetale și fronton foarte bogat ornamentat. Casele proprietarilor cu stare sunt dotate cu sobe de Meissen stil Art Nouveau și cu candelabre scumpe din bronz sau cristal. Exteriorul clădirii este continuat cu scări de acces, ferestre cu ancadramente bogat ornamentate, iar sub acoperiș un șir de cornișe.
La sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, Târgoviștea a atins un grad important de dezvoltare economică și datorită măririi și intensificării schimburilor comerciale facilitate de dezvoltarea căilor de comunicație, printre care cea mai importantă fiind calea ferată București – Târgoviște (1883), care asigura un schimb rapid de mărfuri și legături directe cu alte localități.
Un factor important l-a constituit dezvoltarea exploatărilor petrolifere și carbonifere din zonele limitrofe ale orașului, de către societăți cu capital străin și autohton, care au făcut din Târgoviște unul dintre cele mai importante orașe industriale ale țării. Activitatea economică înfloritoare s-a reflectat și în creșterea puterii financiare a autorităților și a comunității, fapt care a dus la apariția unor clădiri civile și militare impunătoare, care au adăpostit instituții importante și case particulare și care au înfrumusețat peisajul urban, contribuind la modernizarea orașului, unele înfruntând timpul, scăpate de urgia demolărilor.
Calitatea lucrărilor a fost asigurată și de faptul că în fruntea serviciului tehnic al Primăriei s-au aflat, la sfârșitul secolului al XIX-lea, inginerii italieni Mario Pascoli și Paolo Furlani, care cu profesionalism verificau modul cum se desfășurau lucrările, întocmind referate privind calitatea acestora. Astfel, în anul 1892 se va înălța clădirea Gimnaziului Ienachiță Văcărescu după planurile arh. Dumitru Maimarolu, care se va transforma în liceu, în al doilea deceniu al secolului al XX-lea.
În anul 1894, a fost ridicat Palatul Prefecturii, de către antreprenorul italian Baltazas Vignosa Giovanni, iar interioarele, plafoanele, ușile, pereții din hol au fost pictați de către Giovanni Batista del Basso. Situat pe Calea Domnească, azi adăpostește Muzeul de Artă. Început în anul 1896, în vara anului 1897 erau terminate deja exterioarele noului Ospel Comunal (Primăria) de către antreprenorul Baltazas Vignosa Giovanni. Urma să fie zugrăvit interiorul și realizarea picturii de Giovanni Batista del Basso (Giobatta). Acesta a mai realizat pictura caselor unor personalități precum Lăzărică Petrescu, fost primar, colonel Murăreț, etc.
În 1897, antreprenorul Baltazas Vignossa preda la cheie comunității Palatul Primăriei. Arhitectural clădirea este edificată în stil neoclasic și se aseamănă cu cea a Prefecturii. Lucrările au fost supravegheate de către inginerul Nicolae Bruneanu. În anul 1902, pe frontonul Palatului Primăriei a fost încastrat un orologiu mare de turn, adus de la Leipzig de către Gheorghe Ionescu din București.
Doamna Catrinel Lăzărescu-Tănase scrie, cu sufletul deschis, despre Târgoviștea noastră și este martora unor istorii imp



Facebook
WhatsApp
TikTok



































