ortooxacell kiss2022.gif Flax

IPOTEZE  DE  LUCRU    –  Iulian MAREȘ – Pe sfârșit de an…

Iulian  MAREȘ este unul dintre foștii mei elevi. Proiectul despre care ne va vorbi aici, prin mai multe povești de succes, povești de viață se numește Balkan Development Support și este o asociație tânără, ce reunește oameni cu experiență, profesioniști în sectoarele lor și creativi în ceea ce fac. Este o echipă internațională, iar obiectivul lor este să contribuie „la dezvoltarea economică, culturală și socială a locurilor unde trăim. Vom aplica lecțiile pe care le-am învățat în timp, ne vom folosi de mijloacele de care dispunem în mod firesc și de resursele pe care le putem accesa direct sau cu sprijinul prietenilor noștri, de acum sau de mâine. Considerăm că abordarea „oameni pentru oameni” e cea mai eficientă și că dezvoltarea durabilă pornește de la identificarea corectă a necesităților individuale și colective, dar solicită și punerea în evidență a perspectivei de satisfacere a fiecăreia. Ne propunem să aducem la un loc resurse și mijloace, pe care să le facem accesibile oamenilor orientați către viitor, caracterizați de onestitate și seriozitate, ce sunt interesați de bunăstarea comunităților din care fac parte.” (Ionuț  CRISTACHE)

 

 

Pe sfârșit de an…

 

Prietenilor de la Gazeta Dâmboviței și tuturor celor care ne-au fost parteneri și colaboratori, prieteni mai de aproape sau mai de departe și susținători ai proiectelor noastre, le dorim să aibă Sărbători Fericite și să se bucure de acest final de an, împreună cu oamenii pe care îi iubesc. Vă mulțumim mult pentru tot, fără ajutorul vostru prea puține am fi realizat!

 

Oamenilor minunați, români și muntenegreni, din echipa asociației: primul an a fost greu, dar am reușit să dăm exemplu prin munca noastră și să fim uniți. Vouă vă mulțumim din suflet, mai ales pentru credința în mai bine și pentru dăruirea cu care ați pus umărul!

 

O recapitulare cu ultimele noastre acțiuni… S-a împlinit un an de când suntem implicat aici, la Complexul de Servicii pentru Protecția Copilului din Urziceni, un an cu multe reușite și cu multe nereușite în această colaborare. Nu știm câtă bucurie și câtă amărăciune s-au adunat timp de un an, dar eu știu că datorez venirea mea aici unui copil. Fiind copil, I. nu conștientizează faptul că ceea ce au primit ceilalți i se datorează ei, sper să înțeleagă într-o zi. Perseverența de care a trebuit să dau dovadă până acum o datorez altor persoane, care au sprijinit asociația pe care o conduc fără să se cunoască între ele și fără să aibă legături apropiate sau îndepărtate cu Urziceniul sau cu cineva de aici. Îmi propun de câteva luni să fac o listă a donatorilor, că să le transmit încă o dată mulțumiri și să le spun cu sinceritate cât de mult a contat ajutorul lor. Nu am apucat și îmi pare tare rău, dar o voi face. I., copil frumos și deștept și supărat, știu că nu vei citi acest mesaj, dar aș vrea să mă ierți că nu pot face mai mult pentru tine. Sper să compenseze, cumva, ce am reușit pentru ceilalți.

 

Am contribuit la cadourile pe care le-au primit de Crăciun copiii aflați în grija Complexului de Servicii pentru Protecția Copilului de la Urziceni, instituție cu care asociația noastră a colaborat constant, din momentul înființării ei. Suma necesară pentru cumpărarea produselor din imagini a provenit din aceeași donație făcută de firma MEDICAGO SRL. Îi mulțumim încă o dată domnului Octavian Săvoiu!

Am început să montăm la Liceul Tehnologic din Fierbinți-Târg proiectoarele pe care le-am cumpărat din donația oferită asociației de firma MEDICAGO SRL. Primele două vor asigura iluminatul la intrarea în clădirea principală din campusul liceului, iar pe celelalte le vom instala în perioada următoare. Adresăm multe mulțumiri domnului Ștefan Potgoreanu, care ne-a sprijinit cu montajul acestor proiectoare. Gestul dânsului are o dublă valoare: o dată, pentru că a contribuit în mod voluntar, și încă o dată, pentru a completat inițiativa sponsorului, domnul Octavian Săvoiu. Aportul celor doi demonstrează că putem progresa atunci când ne unim forțele.

 

Și ne propunem multe altele, despre care vom mai vorbi anul viitor…

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media