Începe BABEL FAST! Vezi programul actualizat:

Dacă nu are oglinzi lumea este pierdută. Se urâțește pentru că nu se cunoaște, nu știe cum ar putea fi frumoasă. Babel FAST este oglinda teatrală care, timp de douăsprezece zile, oferă spectatorilor autentice reflecții. Tema Corpul, aleasă pentru cea de-a VI-a ediție, vorbește despre nelimitatele posibilități ale materiei de a lua sau de a sugera diferite forme, forme din care nu lipsește însă spiritul. Suntem turnuri Babel în sine, cu toate contradicțiile noastre înnăscute ale unei naturi iremediabil duale.

Conferința de presă care anunță deschiderea Festivalului are loc sâmbătă, 4 iunie, ora 18:30, la Teatrul Tony Bulandra, la care ne onorează cu prezența – printre alții – domnul primar interimar Cristian Stan și domnul Liviu Jicman, vicepreședintele ICR. Secțiunile festivalului sunt: spectacole de interior, spectacole în aer liber, paradă, ateliere, expoziții, lansări de carte, proiecții de film, concerte. Așteptăm publicul în următoarele locații de eveniment: Sala Mare, Sala Studio, Sala Oglinzilor, Foaierul și exteriorul Teatrului Tony Bulandra, Platoul Prefecturii și Centrul Vechi.

Cu scopul de a vorbi celor mai profunde simțiri umane, 47 de țări precum Portugalia, Cehia, Marea Britanie, Australia, Polonia, Germania, Armenia, Danemarca, Rusia, Belgia, Irak, Macedonia, Georgia, Algeria și bineînțeles, România prezintă spectacole încadrate în două secțiuni: indoor și outdoor. Teatru fizic și teatrul-dans sunt formele de expresie artistică pe care le veți întâlni anul acesta în Sala Mare și în Sala Studio a  Teatrului Tony Bulandra. Nu vom uita nici de copiii din Târgoviște, de pe 6 până pe 10 iunie fiind programate la Platoul Prefecturii programe de animație și spectacole pentru copii susținute de Teatrul Tony Bulandra. În Sala Studio și Sala Oglinzilor au loc ateliere susținute de John Lewandowski (SUA), Nazanin Mehraein (Iran), Scott Johnston (Scoția), Aleksandar Ivanovski (Macedonia), João Mota (Portugalia), profesioniști ai teatrului internațional, având specializări variate: teatrul de umbre, teatrul audio-vizual, teatrul oprimaților. În fața teatrului, pe Platoul Prefecturii, în Centrul Vechi vor avea loc adevărate desfășurări de forțe artistice: acrobații pe picioroange, spectacole de foc, dans și muzică tribală, ritmurile născute din tomberoane, spectacole umoristice, happening-uri, concerte ale trupelor precum Direcția 5, Basska, Chrom Dioxid, Trooper. Pe lângă acestea au loc lansări de carte, expoziții și proiecții de filme norvegiene și suedeze.

Și în acest an ne onorează cu prezența jurnalisștii și specialiștii în rețele internaționale de teatru Dieter Topp (Germania), Neil van der Linden (Olanda), regizorul Sepehr Sharifzadeh (Iran), directorul artistic al Teatrului Cumbernauld Scoția, Ed Robson, precum și consacrați oameni de teatru români: Alexa Visarion, Irina Margareta Nistor, Boris Petroff, Irina Niculescu, Ion Parhon, Florica Ichim, Ion Cazaban, Doina Papp, Doru Mareș, Mariana Ciolan Horațiu Mihaiu, Monica Andrei, Adrian Mihalache, Irina Zlotea. Fotografii oficiali ai Festivalului sunt: Maria Ștefănescu și Sorin Radu.

afis-program-babel-04

 


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro