FRAGMENTARIUM – Ștefan POPESCU – Lumea, pe scurt…

Un cetățean fără gândire critică nu e un cetățean, e un corp inert, iar analistul şi comentatorul de politică externă care nu îndrăznește să pună în discuție diversele narațiuni nu analizează nimic: e inutil pentru a explica realitatea.

 

19 septembrie… Dezvăluirea pierderilor militare ucrainene (27.000 de soldați ucişi şi răniți pe lună) de către premierul polonez Donald Tusk, în intervenția sa din Seimul polonez: „Noua strategie rusă și, mai ales, noile capacități tehnice, adică dronele cu reacție, duc de asemenea la pierderi mult mai mari de partea ucraineană. Partenerii noștri din Ucraina m-au informat că, recent, lunar, acest lucru reprezintă 27.000 de morți și răniți, iar acestea sunt, desigur, din păcate, recorduri în sensul cel mai trist al cuvântului în acest război.”

*

19  septembrie… Mda, primejdia era cât casa: se zicea că puteri străine, cu apucături anti-occidentale, abia așteptau să pună mâna pe Groenlanda, să-și înfigă acolo steaguri, să ridice cazărmi. Noroc că înțelegerea făcută de preşedintele Trump cu Danemarca și Groenlanda a venit să mai liniștească spiritele…

*

20 septembrie…  Şi când credeam că a dispărut umorul de calitate, salvarea a venit tot de la un italian. Preşedintele Comitetului Militar al NATO, amiralul Giuseppe Cavo Dragone, dând dovadă de mari calități funcționăreşti: „Avem planuri care însumează 4000 de pagini pentru Flancul Estic, acoperind totul, de la crize minore sau ingerințe pe teritoriul nostru până la scenarii bazate pe Articolul 5 și dincolo de acestea. Alianța este pregătită. Structura este pregătită. Trupele, sistemele și armamentul sunt pregătite”. Rămâne doar să sperăm că în cazul unui război cu Rusia, cineva va mai găsi timp să citească toate paginile acestea.

*

20 septembrie… Cei 8 din Carpați,o inițiativă regională prin care Kievul recunoaşte incertitudinea procesului de aderare europeană… Formatul regional „Cei Opt din Carpați”, inițiativă a președintelui ucrainean Volodîmîr Zelenski, reunește Ucraina, România, Serbia, Polonia, Slovacia, Cehia, Austria și Ungaria, având ca obiective declarate securitatea, energia, infrastructura logistică și cooperarea economică transfrontalieră. Kievul prezintă acest mecanism drept un nou instrument de apropiere între statele regiunii. Merită salutată politica regională deosebit de activă, capacitatea de a observa atuurile vecinătății și de a transforma geografia în instrument politic. Tot ceea ce nu face România, țară pe teritoriul căreia se află cea mai mare parte a bazinului carpatic. Lansată de la București, această inițiativă ar fi putut crea un format cu mai multă consistență în jurul României. Lansată de la Kiev, centrul de greutate al acestei inițiative va pune în centru Ucraina, România fiind îmbarcată, asociată. Pentru o țară care riscă să nu fie beneficiara ajustărilor ecosistemului strategic american, această lipsă de imaginație este de neînțeles. Munții Carpați nu sunt numai un spațiu pe harta de geografie fizică, ci o zonă de intersecție între Europa Centrală, Europa de Est și regiunea Mării Negre. Iar pentru un stat situat între centre de putere se poate, valorificând asemenea avantaje, să își crească valoarea în plan internațional prin alianțe regionale, coridoare economice și rețele de cooperare. Nu a fost așa, iar România rămâne un electron liber într-un peisaj european și euroatlantic tot mai fragmentat pe agende regionale. Și încă ceva! Dacă am fi fost în centrul unor asemenea formule de cooperare, am fi putut privi mai relaxați la unele inițiative de eliminare a dreptului de veto din Consiliul European. Fără o asemenea „pregătire regională” în amonte, semnarea scrisorii alături de alte zece state, privind eliminarea dreptului de veto, se înscrie cu brio la capitolul iresponsabilitate și, evident, trebuie să o spunem, trădarea interesului național.

*

21 septembrie… Turcia intervine în criza Rusia-Ucraina din Marea Neagră: negocieri tensionate pentru protejarea navelor comerciale… Asta înseamnă diplomație, să poți transmite mesaje oricui, să ai capacitate de dialog cu oricine atunci când ai de apărat interese naționale. Ministerul Afacerilor Externe ar fi trebuit, având în vedere expunerea noastră pe Marea Neagră şi interesele noastre evidente de a avea un spațiu maritim funcțional, să aibă capacitatea de a transmite mesaje şi la Moscova şi la Kiev, aşa cum a făcut Turcia. Presupun că ceea ce se elaborează pe Aleea Alexandru vizează protejarea intereselor României…

*

21 septembrie…  Suntem o țară foarte mică sau poate suntem o țară săracă din Emisfera Sudică; altfel nu îmi explic faptul ca șeful statului să aibă în agenda de la New York o bilaterală cu un ambasador, fie el și al SUA. O pată neagră în cartea diplomației române…

 

 

Ștefan POPESCU este doctor în istorie la Sorbona, un foarte cunoscut analist politic și, desigur, absolvent  de CARABELLĂ târgovișteană…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected] Euroguard
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media