(Foto) Weekend „musical” la Teatrul Tony Bulandra

Sâmbătă şi duminică târgoviştenii iubitori de teatru au avut parte de o surpriză imensă din partea conducerii teatrului, care a adus la Târgovişte un spectacol invitat, Moartea accidentală  a unui anarhist, piesă scrisă de Dario Fo şi pusă în scenă de regizorul Kemal Başar.

Moartea accidentală a unui anarhist este o comedie – muzicală spumoasă, care a adus la Teatrul Tony Bulandra o punere în scenă inedită, piesa începând încă din curtea teatrului, unde intrarea a fost încercuită de poliţiştii care anchetau o sinucidere, iar orchestra a cântat la balconul teatrului.

Subiectul e unul inspirat dintr-un caz real: moartea “accidentală”  a unui activist politic, care a survenit în condiţii neclare în comisariatul Poliţiei, raportul oficial spunea că activistul căzuse de la fereastră.  Ancheta survenită, poliţiştii care-aruncă cu vina peste tot, în cel mai pur stil miliţienesc, “maniacul” care se joacă cu mintea lor, ziarista care investighează, la rândul său – toate acestea se derulează pe-o muzică rock care se potriveşte perfect cu atmosfera anilor ’70, cu lupta pentru libera exprimare, libertate şi atitudinea protestatară.

Din distribuţie fac parte: Sebastian MARIANA,Doru PRESECAN, Cătălin MAREȘ, Adrian ANGHEL, Antonia MICU, Răzvan VICOVEANU, Garcia Mario VALDELVIRA, Lavinia Pop COMAN şi Lăcrămioara BRADOVSCHI.

Trupa de muzică rock care a asigurat fundalul sonor este trupa Quas, formată la rându-i de Daniel MOGOȘANU, Nini CÂMPEANU, Lucian Popa IOAN şi Leendert HAGESTEIN.

Concluzia spectacolului este că târgovişteni au aplaudat minute în şir la finalul spectacolului 🙂

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro