ortooxacell kiss2022.gif Flax

FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – Odă Slăvitei Națiuni

   Este din nou acea perioadă a anului în care românul își declară iubirea pură și necondiționată față de moștenirea dacică. Sunt foarte impresionată de valul de spirit național care inundă granițele României Mari așa că, tot ce pot face eu este să închin o odă într-u sfințirea eforturilor omului de rând și jertfei sale. 

   Încă de pe 30 noiembrie, dacă trag cu urechea, pot auzi un vuiet precum cel pe care-l face pământul înainte de a se cutremura. Simt cum toate tunelurile dacice se umplu de energie creatoare. Se șterg armele și bocancii militari, se scutură și se atârnă drapelele și se alimentează tancurile. Deja mă trec fiorii la gândul că spiritul național, această supernovă uriașă, va ajunge curând la apogeu său cosmic. Se aud tropotele de cai gata să străpungă din nou zidurile Romei și să-l supună pe Traian.

    Pe 1 Decembrie, dis-de-dimineață, se aud de dincolo de Prut, de Dunăre, de Marea Neagră și de Sighet, în loc de prima rugăciune, români ce cântă-n cor imnul unirii. Se intră călare pe porțile cetății de la Alba, se trag salbe de tun și răsar flori de mărgăritar pe mormintele strămoșilor noștri. Carpații se ridică și mai falnici spre cer, apa Dunării se limpezește și clopotele răsună-n toate catedralele. Soldații merg toți în același ritm, tancurile defilează demn, fanfara militară ține ritmul inimilor de români, iar steagurile tricolore mai că nu sunt smulse de suflul mândriei cu care un popor își cântă victoria. Se fac hore mari în toată țara ca dușmanii să vadă că suntem uniți și se mănâncă ciolanul în ciuda osânditorului otoman. Românii chiuie și joacă și abia dacă-și găsesc cuvintele să exprime toată mândria și toată dăruirea cu care ar lupta pentru țara lor. Româncele și-au înfășat pruncii în tricolor și-au pus busuioc în păr și s-au dat cu mir ca să acopere mirosul sarmalelor abia luate de pe foc. Ce să mai! România freamătă de sărbătoare. Asta până în ziua următoare. Pe 2 decembrie rămân vasele care trebuie spălate, florile care trebuie măturate, durerile de cap și grijile strămoșești.

   Îmi place tare mult la român această… iubire pură și această dorință de jertfire pentru un popor despre care nu știe nimic. În inocența și bucuria lui, dansează, fără să știe că dansează pe mormintele celor trimiși în linia întâi în 1916. Nu merită, bietul de el, să știe cu cât sânge s-a clădit România Mare, căci el nu știe nici că Dunărea și Prutul nu erau granițe pe atunci. Românii cad azi în genunchi și-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru paradisul lăsat pe pământ pentru ei, dar uită că, atunci când lui Dumnezeu i s-a născut un Fiu, ei au pus doi oameni la zid și-au urlat să se tragă. În naivitatea lor, se-nchină strămoșilor pe care nu-i cunosc, dar cine sunt eu să-i răpesc românului bucuria de a sărbători, an de an, Ziua Națională a Ciolanului cu Fasole?

   Pentru mine, România s-a născut din dorința și curajul lui Cuza și-a intrat în mormânt odată cu Ferdinand și Maria. Pentru tot ce-a fost după, să ne ierți, Doamne!

 

Claudia F. BADEA este redactor-colaborator la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat  Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”… 

 

Distribuie:

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media