Astăzi vreau să vă vorbesc despre un lucru pe care eu l-am învățat greu, după judecata mea, dar pe care nu-l voi mai putea uita niciodată. E vorba despre mentori și despre oamenii de a căror părere ar trebui, de fapt, să ținem seama. Eu am trei mentori la număr și toți sunt aici, în echipa Gazetei. Nu-i voi numi, căci se vor recunoaște ei și asta e suficient pentru mine.
Primul dintre ei este omul care mi-a dat aripi, căruia îi datorez curajul de a-mi urma visele, profunzimea gândirii și libertatea de a fi fragilă. Celui de-al doilea i-aș asculta poveștile ore în șir, fără să am nevoie de altceva. O bună parte din încrederea mea i se datorează și-am învățat multe despre oameni de la el. Cel de-al treilea mentor este o „ea”. Ea este reperul meu atunci când vine vorba despre ce înseamnă o femeie puternică, încrezătoare și de succes. Este modelul meu în profesia de jurnalist. Știți de ce i-am ales pe ei? Pentru că mi-au oferit încrederea de care oricine are nevoie, pentru că m-au încurajat și susținut, pentru că au știut să-mi pună un zâmbet pe buze și, cel mai important, pentru că au fost sinceri cu mine. Nu merg la ei să mă laude și nici să mă aprobe. Merg la ei atunci când am cu adevărat nevoie de o părere sinceră, ori când simt că-mi pierd complet direcția, căci despre asta este vorba.
Mentorii nu sunt oamenii care te laudă ori care te mângâie pe cap atunci când ai greșit. Mentor e acela care dă cu tine de pământ când urci prea grăbit, care-ți explică atunci când faci un pas greșit, dar îți arată drumul corect atunci când calci pe lângă el și care-și spune opinia fără menajamente.
Am fost un om foarte orgolios și cu foarte multe ziduri pe care viața m-a împins să le ridic în jurul meu. Astăzi, aproape toate acele ziduri sunt la pământ; pe multe dintre ele nici n-am observat când le-au dărâmat, iar pe unele i-am urât pentru că le-au distrus. La început nu înțelegeam și-am trăit o vreme revoltată, dar de-o vreme-am înțeles. Am înțeles că, nici măcar pentru o secundă, niciunul dintre acești trei oameni, nu mi-a vrut răul – nu-ncercau să mă schimbe, ci să mă educe. Le datorez multe și nu știu cum aș putea vreodată să le mulțumesc altfel decât ajungând un om de care să fie mândrii. Sunt și alți oameni ale căror păreri înseamnă mult pentru mine, dar pe ei vreau să-i fac mândrii într-o altă zi.
Ce-ncerc să vă spun este că, de cele mai multe ori, critica este cea mai bună formă de a învăța. Eu am o personalitate foarte puternică și uneori pot fi foarte dificilă, dar când unul dintre acești trei oameni vorbește, tac! N-aș face asta cu oricine. Sunt și alți oameni ale căror critici le accept cu toată dragostea, dar nu permit oricui să-și dea cu părerea despre munca mea. Oamenii cărora le cer părerile sunt oameni care-mi spun ce cred cu inima deschisă. Oamenii care-mi spun părerile fără să le cer sunt, de obicei, cei care vor doar să facă pe deștepții, dar argumentele le trădează inteligența. Și-atunci, cum să accept eu ca „Ionică”, în virtutea celor 12 clase ale sale, să-mi spună că nu sunt un jurnalist bun, ori ca „Maricica”, după ce a citit 10 cărți până la 30 de ani, să-mi spună că n-am înțeles complexitatea interpretărilor lui Freud? De fapt, oamenii își pot spune părerile. Diferența se face dacă eu aleg sau nu să le aud.
Fii recunoscător oamenilor care te apreciază și mulțumește-le, dar, dacă vrei să evoluezi, caută oamenii care să fie sinceri cu tine. O să-i urăști la început pe cei care-ți vor da „palme”, dar, în timp ce crești, îți vei aminti toate cuvintele lor. Alege oameni care să te critice cu drag și cu blândețe, nu ca să te umilească. Toți avem nevoie de repere, de oameni care să ne prindă indiferent de cât de mare este înălțimea de la care picăm.
Iubesc oamenii care știu să spună povești și-i caut peste tot. Cele mai sănătoase lecții de viață le înveți din povești sau din viețile unor oameni reali…
Facebook
WhatsApp
TikTok
