Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de luni, nr. 3655
29-11-2021

Festivalul BABEL aduce un regal de cultură la Târgoviște, în perioada 16-21 iunie

Cea de-a IV-a ediție a Festivalului BABEL, ce va avea loc în perioada 16-22 iunie la Târgoviște, se apropie cu pași repezi, pregătirile fiind pe ultima sută de metri. Conducerea Teatrului Tony Municipal  Tony Bulandra și primarul Gabriel Boriga au susținut astăzi o conferință de presă în care au prezentat evenimentul și au promis că va fi ceva cu totul deosebit, care va transforma, pentru cinci zile Târgoviștea în “capitala culturală a României“.

Festivalul  (vezi AICI programul) se va bucura de participarea a 36 de naționalități, și de peste 34 de evenimente, de la teatru, dans, muzică, expoziţie de sculpturi şi multe alte surprize pregătite pentru iubitorii de frumos, intrarea pentru toate evenimentele fiind gratuită.

Tema de anul acesta a festivalului va fi VORBIREA, iar spectacolele se vor ține în mai multe locații din Târgoviște, aşa cum a precizat Mihai Constantin Ranin, directorul Teatrului Municipal Tony Bulandra.

Este vorba de Sala Studio a teatrului, scena din spatele teatrului, Parcul Chindia, unde va fi amenajată o scenă lângă moară, Teatrul de vară, care dispune de 300 de locuri, centrul vechi al orașului, centrul cultural din cartierul Matei Voievod, Casa de Cultură a Studenților dar și Turnul Chindia, unde târgoviștenii se vor putea bucura de expoziții de sculptură sonoră, în fiecare zi a festivalului.

Nu va lipsi mult așteptata paradă, care va fi anul acesta una aparte, cu care alegorice realizate de scenografului Alin Gavrilă, de la Teatrul Național București.

”Târgoviștea voievodală, capitala Țării Românești, pentru sute de ani, nu are doar trecut. vă asigur că are prezent și va avea un viitor foarte bun, însă aceste lucruri nu se pot întâmpla decât împreună cu oamenii de cultură, de artă, cu oamenii politici, cu oamenii de sport, cu toți cei care iubesc orașul Târgoviște, cu toți cei care iubesc județul Dâmbovița. Vă invit pe toți cu toată dragostea și cu toată deschiderea să fiți martorii acestui eveniment care, pe alocuri, va fi genial”, a declarat edilul Gabriel Boriga.

Bugetul spectacolului este de 500.000 de lei, fondurile provenind de la Bugetul Local.

Festivalul Internaţional de Teatru Babel, a debutat în anul 2007, dar, din cauza lipsei fondurilor, în principal, nu s-a organizat decât trei ani, de altfel, ultima ediţie, din 2009, fiind una „de criză”, aşa cum a numit-o presa la vremea respectivă.

Distribuie:

One thought on “Festivalul BABEL aduce un regal de cultură la Târgoviște, în perioada 16-21 iunie

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
Gopo

CITEȘTE ȘI

soundservice SPMT
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Webhosting Armand Media