Polar Cryo Center MissTwist Dioptria.jpg kiss2025a.jpg

Festivalul BABEL – 10 zile de „instigare” la cultură la Târgoviște!

10 zile de „instigare” la cultură la Târgoviște! Începând cu data de 2 iunie vom avea parte de 10 zile pline de acte culturale în care vor performa artiști locali, de nivel național și internaționațional! Cum am putea descrie mai bine evenimentul decât preluând de pe site-ul festivalulului următoarele rânduri:

Festivalul Artelor Spectacolului de la Târgoviște, BABEL, s-a născut din dorința de a reda orașului aura pe care a avut-o timp de mai bine de 300 de ani, în care a fost reședința domnească a Țării Românești și a reprezentat un reper politic, economic și cultural. Mitul biblic al turnului Babel capătă înțelesul dorinței omului de a cunoaște Absolutul, de a atinge perfecțiunea din care el însuși este o „bucățică”. Totodată, Babel este momentul zero al diversității. Babel-ul teatral și artistic este un mod de a atinge Cerul nu printr-o construcție din cărămidă sau din betonul care a devenit principalul mediu înconjurător, ci prin ceva mult mai trainic: prin comuniune sufletească. Exprimarea artistică este limba sufletului în al cărei dicționar apar mereu noi și noi cuvinte. F.A.S.T cuprinde atât neologismele artistice, dar păstrează și dulci arhaisme. FAST are și el dublu sens, îmbogățind semnificația cuvântului „Babel”. În engleză înseamnă repede, așa cum se construia turnul, așa cum se scurg clipele, așa cum este ritmul societății actuale, mereu pe „fast forward”. În plus, fast-ul cultural îmbracă Teatrul „Tony Bulandra” pe întreaga perioadă a desfășurării festivalului. Este acel tip de fast (a se citi fie „strălucire”, fie „repede”) cât să îi determine pe spectatori, pe participanți, pe invitați și, nu în ultimul rând pe organizatori, să-i spună clipei: „Zăbovește încă, ești atât de frumoasă!” Elementul care unește și face ca toate manifestările artistice să conveargă este tema dată fiecărei ediții. Tema ediției din 2017 este SUNETUL. Suntem în epoca vitezei. Trăim înconjurați de alarme: cea de la telefon, de la memento, de la mașină, claxoane, sirene… toate ne imprimă un ritm trepidant, dar și sincopat. Viteza sunetului este, după viteza luminii, a doua cea mai mare din univers. Dacă lumina se lasă mai greu prinsă (panouri solare sau fotografie), sunetul este mai exploatat. Alegem acest cuvânt pentru că ne gândim la toate mesajele subliminale conținute de diverse reclame, la sunete care induc anumite stări sau gânduri, la muzica din prezent.

Sunetul e vocea naturii.

Și Cuvântul e sunet.

Îl rostești.

Îl auzi.

Îl șoptești.

Îl țipi.

Acestea sunt nuanțe. Dar Cuvântul e sunet. Sunetul e un altfel de Cuvânt. Așa numitele „necuvântătoare” cuvântă prin sunet. Așadar, o altă mare piesă din componența teatrului este Sunetul. Când toate replicile s-au epuizat, mai rămâne una eternă: liniștea. Care e tot sunet. O auzi țiuind, dacă nu o va fi întrerupând ropotul aplauzelor.

Vremea va fi favorabilă, actele artistice nenumărate, numeroasele piese de teatru, concertele și restul momentelor de excepție vă așteaptă! Pace în suflete, prieteni!

Bogdan Marius (Amer1knu)

Programul Festivalului

Vineri, 2 iunie

19:00 – Sala Mare, Pasărea de Foc, un spectacol de Irina Niculescu, bazat pe muzica lui Igor Stravinsky, Teatrul Tony Bulandra; 50 min.

21:00 – Parada BABEL, ruta: Parcul Chindia (Teatrul de Vară) – Calea Domnească – Bld. Mircea cel Bătrân – Bld. Carol I – Teatrul Tony Bulandra; 1h

22:00 –  Exterior Teatru, Disimulare (acrobație), Serious Clown / Sasha Krohn Productions, Australia / Germania; 1h

Foaier, Pinned BABEL, expoziție de fotografie Augustina Iohan (pe perioada festivalului)

 

Sâmbătă, 3 iunie

11:00 – Foaier, Întâlnirile BABEL (actori, presă, invitați; deschise publicului)

12:00 – Teatrul de Păpuși, Workshop John Lewandowski, S.U.A.

17:00 – Platoul Prefecturii, Din ou se naște…, Serious Clown, Australia/Germania; 40 min.

19:00 – Sala Mare, Shakespeare.Furtuna.Joc Secund, regia: Szabó K. István,Teatrul Tony Bulandra; 1h 20min.

21:00 – Sala Studio, Pădurea copacului meu, regia: Aleksandar Ivanovski, North of Impact Theatre Company în coproducţie cu NT JHK Dzinot, Macedonia; 45 min.

21:00 – Platoul Prefecturii, Concert Bordó Sárkány, Ungaria;  1h 15 min.

Foaier, sub.real – expoziție-obiect de Horațiu Mihaiu (pe perioada festivalului)

23:00 – King Pub, Petrecere Maghiară

 

Duminică, 4 iunie

11:00 – Foaier, Întâlnirile BABEL (actori, presă, invitați; deschise publicului)

11:00 – Sala Oglinzilor, Workshop Scott Johnston, Scoția

12:00 – Teatrul de Păpuși, Workshop John Lewandowski, S.U.A.

17:00 – Platoul Prefecturii, La Strato, Serious Clown, Australia/Germania; 1h

19:00 – Sala Mare, The Funamviolistas, regia: Rafael Ruiz, The Funamviolistas Company, Spania; 1h 15 min.

20:00 – Platoul Prefecturii, Concert Trooper, WildSide; 2h 15 min.

23:00 – King Pub, Petrecere Spaniolă

 

Luni, 5 iunie

11:00 – Foaier, Întâlnirile BABEL (actori, presă, invitați; deschise publicului)

11:00 – Sala Oglinzilor, Workshop Scott Johnston, Scoția

12:00 – Teatrul de Păpuși, Workshop John Lewandowski, S.U.A.

19:00 – Sala Mare, Morfina, după Mihail Bulgakov, regia: Dumitru Acriș, Teatr Kurgan, Rusia; 2h

20:00 – Platoul Prefecturii, Roata timpului, regia: Adam Read şi Fyodor Makarov, Serious Clown, Australia/Germania; 1h

21:00 –  Platoul Prefecturii, Concert Taraful de la Gorj, România; 1h

21:30 – Sala Studio, Zgomotul tăcerii, regia: Okbaoui Cheikh, ITI Center, Algeria; 1h

23:00 – King Pub, Petrecere Iraniană

 

Marți, 6 iunie

11:00 – Foaier, Întâlnirile BABEL (actori, presă, invitați; deschise publicului)

11:00 – Sala Oglinzilor, Workshop Scott Johnston, Scoția

16:00 – Sala Oglinzilor, Workshop João Mota, Portugalia

17:30 – Platoul Prefecturii, Circus Mundi, regia: Ovidiu Mihăiță, Auăleu, Timişoara

19:00 – Sala Mare, Edmond, după David Mamet, regia: Andrei Dinu, Teatrul Municipal Baia Mare; 1h 50 min.

21:00 – Sala Studio, Vechiul porumbar, regia: Nikolai Veprev, Teatr Nikoli, Polonia; 50 min.

21:30 – Platoul Prefecturii, Concert Lazuz, Israel; 1h 15 min.

23:00 – King Pub, Petrecere Românească

 

Miercuri, 7 iunie

11:00 – Foaier, Întâlnirile BABEL (actori, presă, invitați; deschise publicului)

16:00 – Sala Oglinzilor, Workshop João Mota, Portugalia

17:00 – Liceul de muzică „Bălașa Doamna”, Workshop Cătălin Crețu, România

17:30 – Platoul Prefecturii, Impresario, regia: Nikolai Veprev, Teatr Nikoli, Polonia; 50 min.

19:00 – Sala Mare, Salta para o Saco, regia: João Mota, Comuna Teatro de Pesquisa, Portugalia; 1h 20 min.

19:00 – Platoul Prefecturii, Concert Battle of the Sound

20:30 – Foaier, Lansare carte „Toca se povesteşte”, antologie îngrijită de Florica Ichim

21:00 – Sala Mare, Ultima piesă, regia: Okbaoui Cheikh, ITRAN, Algeria; 1h

21:30 – Platoul Prefecturii, Concert Hteththemeth, România; 1h 35min.

23:00 – King Pub, Petrecere Portugheză

 

Joi, 8 iunie

11:00 – Foaier, Întâlnirile BABEL (actori, presă, invitați; deschise publicului)

11:00 – Sala Oglinzilor, Workshop Aleksandar Ivanovski, Macedonia

14:00 – Sala Oglinzilor, Conferință Sepehr Sharifzadeh, Iran

16:00 – Sala Oglinzilor, Workshop João Mota, Portugalia

19:00 – Sala Mare, Medeea, după Euripide, regia: Mehdi Agahi Keshe, Beyn Theater, Iran; 55 min.

19:00 – Platoul Prefecturii, Concert Battle of the Sound

20:00 – Foaier, Lansare carte „ Liviu Ciulei, acasă şi-n lume”, antologie îngrijită de Florica Ichim şi Anca Mocanu

21:00 – Sala Studio, Cum vă place de William Shakespeare, regia: Adam Burak, CoIn Theatre Company, UK; 1h 50 min. (15 min. pauză)

21:30 – Platoul Prefecturii, Concert Emperors of Rome, UK

23:00 – King Pub, Petrecere Algeriană

 

Vineri, 9 iunie

11:00 – Foaier, Întâlnirile BABEL (actori, presă, invitați; deschise publicului)

11:00 – Sala Oglinzilor, Workshop Aleksandar Ivanovski, Macedonia

19:00 – Sala Mare, 5 by 5, regia: Cristina Bernal, Dram Teatro, Spania; 1h 20 min.

20:30 – Sala Studio, Iluzionistul, după Matei Vișniec, regia: Letteria Giuffrè Pagano, Telluris Associati, Italia; 1h

21:30 – Platoul Prefecturii, Kyz Zhibek, regia: Kuandyk Kasymov,  Zhambyl Regional Kazakh Drama Theatre, Kazahstan; 45 min.

23:00 – King Pub, Petrecere Kazahă

 

Sâmbătă, 10 iunie

11:00 – Foaier, Întâlnirile BABEL (actori, presă, invitați; deschise publicului)

11:00 – Sala Oglinzilor, Workshop Aleksandar Ivanovski, Macedonia

18:00 – Sala Mare, 20 de tăceri, regia: Charles Chemin, Groupe Karol Karol, Franţa; 1h 20 min.

21:00 – Platoul Prefecturii, Recital ITRAN, Algeria

21:15 –  Platoul Prefecturii, Concert  1000facez, Republica Moldova

21:30 – Platoul Prefecturii, Concert WHITE MAHALA, România

22:00 – Sala Mare, Salonul nr. 6, după A. P. Cehov, regia: Dumitru Acriș, Teatrul Tony Bulandra; 2h 15 min. (fără pauză)

23:00 – King Pub, Petrecere Coreeană

 

Duminică, 11 iunie

11:00 – Foaier, Întâlnirile BABEL (actori, presă, invitați; deschise publicului)

15:00 – Sala Oglinzilor, Conferință Jeungwoo Son & Hyungjong Song, Coreea de Sud

18:00 – Muzeul de Istorie, Oedipus – Cei care vor să ştie, regia: Jinah Choi, Nolddang Theatre Company, Coreea de Sud; 1h 10 min.

20:00 – Sala Mare, Corul Orfanilor, regia: Jerzy Zoń, Teatr KTO, Polonia; 55 min.

23:00 – King Pub, Petrecere Network

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected] Euroguard
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media