Sugestie din Murakami, via Joyce: imaginaţia în literatură este o sumă de fragmente de amintiri, relaţionate spontan şi proiectate într-o lume posibilă. Liantul lor este intuitiv, bogat în imagini, iar cuvintele-concept urmează instantaneu forţa imagistică a intuiţiei, ceea ce, în limbajul de lemn al teoriei literare, se numeşte inspiraţie.
Senzaţia inconfortabilă că scriitorii sunt prea umorali, prea pasionali, când vine vorba de politică şi politicieni… Un scriitor ar trebui să fie ca un entomolog ce priveşte detaşat lupta insectelor pe care le urmăreşte.
Mirajul romanului acţionează ca un drog, aparent inofensiv, aproape asupra a tot ce mişcă în literatura română. Cred că el pare foarte accesibil, doar la îndemâna voinţei, în fond. Popularitatea receptării lui este convertită fraudulos în uşurătatea facerii lui.
Intuiţia şi numai intuiţia… Şi metafore grase, concrete, nu evocate, ci prezente… Şi toate având în centru un individ care se zbate şi moare… Fără explicaţii. Lucrurile sunt prezente şi în mişcare. Trebuie doar să le priveşti, să le auzi, să le miroşi. Sunt ale tale, sunt reprezentarea ta. Fii doar spectator, lasă-le să fie cum vor ele. Urmăreşte-le.
Să luăm aminte la frumuseţea stilistică a lui Charles Darwin, în Originea speciilor: „Astfel, din războiul naturii, din foamete şi moarte decurge în mod direct cel mai important obiect pe care-l putem concepe, şi anume producerea animalelor superioare. Există o măreţie în perspectiva aceasta asupra vieţii, cu numeroasele ei forţe, însufleţite iniţial de Creator…” Foarte nietzschean, „forţe”… Nietzsche avea 15 ani la data publicării O. S. în1859; Schopenhauer murea un an mai târziu. Ce coloşi!
Arta mare a murit, chiar dacă, o vreme, vor mai fi ecouri, urme, decoruri. Am intrat în imperiul nesfârşit, cred eu, al artei mici. Ea va presupune ştiinţă – care se învaţă prin perseverenţă, aşa cum înveţi să cânţi la un instrument, la un nivel submediu – şi voinţă. Ea va fi aproape colectivă: membrii unui grup vor fi interşanjabili cu creaţiile lor. Se va vorbi la plural: Ei, Noi, Voi, nu El, Eu… Multă lume va fi fericită.
Literatura slujeşte şi portretizează individul: viaţa, lupta, moartea lui. Politica e-n slujba „poporului”, a maselor, a marelui grup, cărora le flutură promisiunea fericirii viitoare universale. Una e-n Centru şi e pesimist-realistă; cealaltă e-n periferie şi pentru periferie şi vinde iluzii optimist-fericite.. De aceea mi se pare nepotrivit ca un scriitor să fie politician cu adevărat.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
