Uite cum stau lucrurile, autorule: dacă vrei să mă emoționezi, trebuie ca eu, cititor, să nu te simt pe tine emoționat. Ci doar să-mi dau seama, grație mesajului transmis pe cale sensibilă, că ai fost cândva emoționat, iar în tine au rămas ecourile acestui omenesc act pe care eu le regăsesc. Hai, că se poate.
… Şi, neapărat: ce se întâmplă în mintea personajului trebuie să evolueze-n timp, să sufere modificări. Un personaj fundamental al unui roman nu poate fi deja-dat, el se va face în faţa cititorului. În fond, orice roman bun este despre timp şi despre receptarea acestuia de mintea umană. Am frunzărit multe romane cu personaje plate, deja realizate, care nu mai presupun niciun mister adus de o evoluţie.
Frumusețea în artă nu are o esență dincolo de propria sa existență. Arta nu este determinată de conținut, un moft al consumatorului, și nici de tehnică, un capriciu al unor producători. Aceste criterii nu pot asigura de unele singure o împlinire a emoției prin artă. Apoi, orice valoare pe care o atribuim, o atribuim operei, și nu artistului, care este doar un avatar al ei. Dintr-un studiu al unui tânăr apropiat mie…
Iată, faptul de a fi este doar pentru faptul de a apărea în conștiință: Solicit minții mele o sforțare mai mult, anume să readucă încă o dată senzația care dispare. Și pentru ca nimic să nu frângă avântul cu care ea se străduiește să o cuprindă din nou, înlătur orice piedică, orice idee străină, îmi adăpostesc urechile și atenția de zgomotele din odaia vecină.(…) Și, pe neașteptate, amintirea mi-a apărut. Gustul acesta era acela al bucății de madlenă pe care mătușa Leonie mi-o oferea după ce o înmuiase în infuzia ei de ceai de tei, când mă duceam la ea în odaie, duminica dimineața, la Combray… (…) Și, îndată ce-am recunoscut gustul bucății de madlenă (…) se iviră orașul, piața, unde ai mei mă trimiteau înainte de prânz; străzile…. (Proust, Swann)
Perspectivismul s-a născut în mulţime: Noroadele vorbeau mult în şoaptă despre El. Unii ziceau: „Este un om bun”. Alţii ziceau:” Nu, ci duce norodul în rătăcire”. (Ioan, 7.12)
(Ioan, 8.8.) Apoi S-a plecat iarăş, şi scria cu degetul pe pământ. Cred că întrebarea nu este ce anume scrie, ci de ce scrie? El, care e Cuvântul viu…
Un roman este reuşit la un nivel minimal atunci când autorul dezvăluie insulele de umanitate şi lumină din personajele „negative”, iar în cele „pozitive” descoperă zonele întunecate şi inexplicabile. E greu?
Cum ar putea fi recunoscută literatura, în puţine vorbe: să spui: surâs, in loc de zâmbet; trândăveală, în loc de lenevie; povară, în loc de responsabilitate; taină, în loc de secret; hotar, în loc de limită; încuviinţare, în loc de aprobare; vorbă, în loc de cuvânt; iscusit, în loc de talentat… Sau cam aşa. Nu mai vorbesc de evitarea unor clişee repetate de genul: zâmbet desenat în colţul gurii.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
