ortooxacell kiss2022.gif Flax

EDITORIALUL DE JOI – Bogdan CIUCLARU – Suferințe târgoviștene…

Cum să îți bați joc de Târgoviște (și de un județ întreg) timp de peste 30 de ani:.. Când am început eu practica la Jurnalism, pe la începutul anilor 2000, se făcea schimbul de mari iluzii în orașul meu natal. Cei bătrâni o parcau pe aia cu „ne muta Ceaușescu capitala la Târgoviște și spre Mânăstirea Dealu se făceau ambasadele”, iar cei tineri se angajau la primul supermarket din oraș visând la evadare, pe calea aerului in Castellon – Spania, sau pe drumul rapid ce va fi construit spre București. 

 

Cică Năstase, vorbea lumea pe-atunci, are fief puternic la Dâmbovița și a prins drag de noi, așa că vom avea 4 benzi de la București până la Târgoviște și chiar Sinaia. Ca să își arate bunele intenții l-a trimis la vremea respectivă, dacă nu mă înșeală memoria, pe Miron Mitrea să le arate târgoviștenilor Săgeata Albastră. Un tren ajuns astăzi mai lent decât discursul prezidențial…

 

Drumul cel lat spre Turnul Chindiei a fost și-a rămas o eternă promisiune. De scos lumea la vot, de prostit de fapt un electorat captiv… S-au făcut 4 benzi din Chitila până la Bâldana. Un drum și bun și prost, care deși are limită de 70, e plin de treceri de pietoni și de ceva, să le zicem, intersecții comunale… Când eram eu în presă scuza a fost că e fibra optică îngropată și că e scump sau greu de mutat, ca să fie drumul lat până în fosta capitală.

 

Recent, „Arcticul” a plantat o fabrică și s-au mai strâns și alte firme la intrarea în Târgoviște. Pe centură a răsărit și un mall cu ambiții și cum venea peste populație o nouă campanie electorală, li s-a promis din nou dâmbovițenilor șușea până la Bucale. Cică s-ar fi și semnat lărgirea actualului drum. 80 de km de speranță și bătaie de joc… Lărgirea și modernizarea parafată în 2020 s-a anulat în 2021. Alegeri, alții la Transporturi, altă strategie… Guvernul care a vrut lărgirea era tot al României, la fel ca ăsta nou, care vrea acum altă „potecă”. E vizionar nou la Transporturi, care zice că mai bine s-ar face un drum expres, care să nu treacă prin localități. Mai bine ar zice și șoferii. Când? Pe unde? Ah… Urmează să lămurim. Ce? E vreo grabă? Deocamdată e așa… o idee. Una excelentă, dar pe care nu se poate circula…

 

Se termină în mandatul ăsta proiectul? Ce-ai, Bogdane? Nici măcar nu știm când îl începem. Iar ideea nu e să-l facem, ci să le spunem dâmbovițenilor că avem de gând. Oricum județul e pesedist, orașul cu parolă, nici nu l-ar merita ar zice unii. Altfel, e mișto! Ce credeau dâmbovițenii că li se lărgește în 2020, acum li se cam îngustează. Sau poate că nu despre lărgirea drumului e vorba, ci despre lărgirea duratei în care guvernul își bate joc. Faceți pariu cu mine că făbricuțelor mari și mici li s-a spus să investească pentru că statul e serios și le va face drum? Da’ dar ce a promis stânga nu se pupă cu ce plănuiește dreapta. Și ăștia care l-au omorât pe Ceaușescu mai pot răbda 10-20 de ani. Să meargă la mall! Le-ajunge atâta capitalism pe jumătatea asta de veac. Cică polițiștii și cei de la drumuri vor continua să le recomande șoferilor trecerea spre Sinaia prin Târgoviște și pe viitor. Din inerție și ca glumă așa… N-au zis ei că… 

BOGDAN  CIUCLARU este jurnalist, om de radio, și este, peste  toate, absolvent de CARABELLA târgovișteană…

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media