ortooxacell kiss2022.gif Flax

EDITORIALUL DE JOI – Bogdan CIUCLARU – Și alte povești triste de toamnă…

   Când a fost de alegeri nu v-ați gândit că Iohannis & Cîțu or să vă dea votul la pe-se-de. Când a fost de mers la spital nu ați luat în calcul bacteriile sau incendiile. Când v-ați uitat la meci n-ați anticipat că ne poate bate Armenia. Păi n-ar fi onest să îi dăm o bere ăluia care a zis-o pe aia cu România, mereu surprinzătoare?

 

   Poate ne-am tâmpit noi grav, zic… Are cineva niște presă favorabilă cuplului Iohannis-Cîțu? Vede cineva și părțile geniale ale colaborării PNL-PSD? Caut, cât se poate de serios, și astfel de argumente. Se găsesc explicații logice pentru trădarea electoratului? Tu le-ai zis oamenilor că trebuie mers pe calea anti-PSD, iar acum virezi spre o colaborare cu inamicul. Care e faza pe care o văd liberalii și noi nu? E cineva din interior care ne luminează și pe noi cu două-trei beneficii ale acestei manevre?

 

   Rămân la bancuri… Cum la radio mi-am propus să iau o pauză în a mai comenta evenimente și decizii politice, mi-am canalizat inspirația înspre zona de bancuri. Și primul e chiar politic. Poftim! La câteva zile după ce se votează noul guvern PNL-PSD, vine acasă, din străinătate, fratele geamăn al lui Vasile Cîțu, Florin:

-Vaaaasile, ce ai făcut, mă? Cum, mă, te-ai aliat cu PSD-ul? Cum?

-Păi, Florine!

-Cum, măi Vasile, n-am zis eu că NICIODATĂ CU PSD? N-ai ascultat și tu declarațiile, discursurile?

-Ba, da! Dar dacă nu vorbești și tu mai clar, să te înțeleagă lumea…

 

   Islanda n-are nici măcar 400.000 de locuitori. Iar Macedonia de Nord puțin peste 2 milioane. De astea două țări s-a împiedicat geniala echipă a lui Burleanu pentru a ajunge la Euro sau la barajul pentru Mondiale. Bilanțul ultimelor două campanii e absolut jenant! Atât poate produce un fotbal confiscat de politic sau de patroni gălăgioși. Macedonia de Nord a fost prezentă la București, la un turneu organizat și de țara noastră, iar acum e peste noi în clasament și-n calificările pt mondial. Suntem sub Macedonia de Nord. Și nu putem învinge, acasă, Islanda. Federația lui Burleanu și Liga lui Gino au reușit să ne îngroape și-această ultimă bucurie numită fotbal. Rămânem doar cu rezultatele de la congrese. Căci doar acolo mai vezi victorii bigtime și echipe câștigătoare. Păcat!

 

Alegeri parlamentare – momentul acela din an în care te revolți și votezi pesediștii din alte partide. (Dicționar de cultură civică 2020-2021)

 

PNL absoarbe PMP și soarbe din priviri PSD. Astfel, FSN înghite definitiv România. The end.

 

Naționala a jucat fix ca PNL-ul.  Oferind șanse nesperate adversarilor.

 

PNL & PSD ne-au răpit GRAV atenția de la adevăratele bucurii ale vieții: nu mai știm DELOC ce mai face Selly. Dragnea sau Ilie Năstase; nu ne-am putut concentra SUFICIENT pe divorțul lui Reghe; nu am prins NICIODATĂ live Loteria Vaccinării. E tot cu Duban? Și zice bancuri?

 

Am folosit un șampon pentru volum și, da, când am ieșit de la duș, televizorul se auzea mai tare.

 

BOGDAN  CIUCLARU este jurnalist, om de radio, și este, peste  toate, absolvent de CARABELLA târgovișteană… Puteți să citiți și alte texte scrise, în ultimii ani, de Bogdan, pe http://blogmeaway.ro/blogul/

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media