ortooxacell kiss2022.gif Flax

EDITORIALUL DE JOI – Bogdan CIUCLARU – Scrisoare pentru prima ta zi de școală

Salut, Luca!

 

   Ți-am scris câteva rânduri de care o să te amuzi probabil sau pe care o să le reasculți de câteva ori, în viitor, cu drag. Ai împlinit de curând 7 ani și urmează chiar azi să mergi la școală.

   „Pe bune, tata?”, îmi sună vocea ta în minte… Pe bune.

   Lumea nu e într-atât de perfectă cum am visat-o pentru tine. Dar de aici încolo vei contribui și tu la a o face mai bună. De fapt, și până acum ai făcut asta, natural, în joacă.

   Eu îți doresc să mergi la școală nu pentru note mai bune, ci pentru a învăța zilnic ce trebuie să știi și ce trebuie să faci pentru a fi fericit și ca în jurul tău să fie mai bine.

   Te rog și sper să fii zilnic bucuros de ce ți se întâmplă și să nu trișezi chiar dacă o vor face cei de lângă tine. Iți doresc să ai și ambiție, dar și bunătate în relațiile cu colegii. Și să nu permiți nimănui să iți facă rău sau să te oprească din drumul ales…

    Învață să stai drept, să zâmbești și să ai încredere în oameni. Emoțiile sunt și ele firești. E normal să simți, să te strângă uneori stomacul. Nu dezarma, nu te îngrijora. Caută rezolvarea. Optimismul nu e în programa școlară, dar fericirea ta zilnică e manualul după care am încercat să te creștem și pe care îl vom urma și mai departe.

   Citește cât mai mult, ascultă-i pe cei care vor să te învețe și fă-ți cunoscută vocea când vrei să întrebi ceva sau să te faci auzit.

   Școala e ușoară și, uneori, chiar distractivă, dacă îi acorzi timpul și respectul cuvenit.

 

BOGDAN  CIUCLARU este jurnalist, om de radio, și este, peste  toate, absolvent de CARABELLA târgovișteană… Puteți să citiți și alte texte scrise, în ultimii ani, de Bogdan, pe http://blogmeaway.ro/blogul/

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media