EDITORIALUL CULTURAL – Gabriel ENACHE – Indagatoris

Oare ce ar fi spus…

doamnei Cristina Cioabă

Doamna Monica Lovinescu s-a transformat și a devenit cu adevărat o instituție, un reper, o prezență la a cărei imagine putem să ne raportăm întotdeauna, la ale cărei atitudini să privim mereu cu fiorul admirației pulsând, ale cărei întrebări să încercăm să ni le punem tot timpul și la ale cărei răspunsuri să fim atenți și să ne raportăm de cât mai multe ori. Aceata este imaginea domniei sale spre care ar trebui să privim cât se poate de des și cât se poate de mult și intens.

Cu ajutorul tuturor acestor încercări ale apropierii am putea, mai departe, să ne putem așeza corect în anumite aspecte și întrebări ale vieții, în tiparele ei, în toate aceste așezări care ne-ar putea ajuta să vedem cât mai clar, cât mai adânc și să putem să menținem până la capătul lor toate aceste vizibilități înlesnite de apropierea de acest model, de acest reper cald al acestei reprezentări facilitate de prezența unui reper.

Doamna Monica Lovinescu a fost și a devenit reperul de neocolit, a fost și rămâne vocea care ne-a însoțit nedumeririle și neclaritățile, care a reușit să ne spună și să ne arate ceea ce spune, iar mai departe să ne așeze înțelegerile pe acele trasee de pe care istoria ne-a abătut, de pe ale cărei căi ale firescului și ale normalități lumea a fost smulsă și deviată cu brutalitate. Toate cuvintele ei au rămas în continuare vii, iar ele alimentează mai departe toate mințile și conștiințele rămase treze care reușesc în continuare să îi asculte, să îi vadă și să îi simtă tot ce s-a prins și tot ce a rămas în mesajele pe care le conțin.

Ce ar spune Monica Lovinescu?

Mi se întâmplă adesea să-mi pun această întrebare, mai ales atunci când bucuria din jur se învolburează și totul devine atât de confuz…

Tot ce a așezat doamna Monica Lovinescu în atitudini și în cuvinte nu au făcut decât să risipească și să îndepărteze toate confuziile, toate stările care ne-ar fi putut ține încorsetați în stările neclarității, ale neînțelegerii care ne-ar fi putut conduce sau ghida pe trasee greșite mai departe, pe drumurile înțelegerii lumii și ale istoriilor lor.

Doamna Monica Lovinescu ne-a învățat să vedem corect, coerent și în întregime demnitatea ce poate rezulta în urma suferinței continue, fără sfârșit, despre puterile pe care ea ți le dă pentru a ne ține ochii deschiș și de a ne întări fiecare încercare a sufletului de a evita căderile lui. A reușit întotdeauna să spună și să transmită acele coordonate corecte, coordonate în care se pot așeza normele eticii și ale est-eticii, ale vieții care își poate asuma alegerile corecte în care să își consume durerile și suferințele firești uneori.

Doamna Monica Lovinescu a fost și rămâne reperul, acel model ce se transformă de fiecare dată în exemplu de revăzut și de vizitat în toate momentele de modelele denaturate, stricate, demontate, acoperite și ascunse ale vieții.

Da, de fiecare dată când momentele de îndoială apar, și se simt cu tărie, este bine să ne întrebăm: Oare ce ar spune Monica Lovinescu?

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…