DUMINICA DE POEZIE – Constanța POPESCU – Cinci

1.

 

Starea de veghe

 

În toate buzunarele,

clipe pietrificate,

obosite în starea de veghe

a cuvântului nenăscut,

atârnă de un vis, de un gând,

ce nu se vrea deslușit

și îmi amenință liniștea pasului

spre noi,

două paranteze, într-un echilibru instabil,

în singurătăți, tot mai aproape

de noaptea cea lungă.

Atentă la detalii,

orice zâmbet și floare,

mă poate deturna

și opri la marginea pragului

dorință

și mai mereu dor.

Totuși țin cont că toate frunzele,

la capăt de toamnă,

au fost cândva muguri…

 

2.

 

Exercițiu

 

Dimineți cu vise

la izvoarele verii,

îmi întorc gândul de taină,

cu fața la soare,

să fecundeze bucuria nerostită,

tămăduitoarea tăcerilor voite.

Suflete, te mai doare tristețea?

Cea veche sau ce nouă?

Schimbând anotimpul, exercițiu inutil,

cu sens unic,

pentru cei ce au legiferat

stăvilarul zilelor,

aduc nimicul și liniștea

la masa de lucru,

unde cioplim îndelung din viață

și o să fim îngeri de lumină.

 

3.

 

Propunere

 

Restaurator de suflete,

sapă, caută-mi zâmbetul

zidit la margine de dor,

învață-mă cum să merg desculță

de întristare,

cu saboții plumbului toamnelor

cu tandreți ascunse!

Eu, utilizatorul poveștilor nescrise,

făgăduiesc verb sprinten,

printre mirări și neputințe…

la locul de întâlnire

să ajung târziu,

cu lecția învățată și îmbrățișarea la rever…

 

4.

 

Gândul pentru frunză

 

 

Mi-e teamă să întorc frunza,

pe partea cu fața la soare,

să nu aibă o rană

de la celălalt pas,

când purtam sandalele

cu dorul, ce-l alungaseși…

 

5.

 

Zilele mici

 

Toamnă cu draperiile pictate

cu alt parfum, în fiecare an,

altă mantră

iar eu cu altă mirare îmi asortez zilele,

pașii mai scurți,

cînd lumina din privirea-mi

îți dechide diminețile.

E trist, n-a mai rămas nimic

de trăit, de iubit,de vorbit,

până în zori, nimic nou…

Zilele-s mici

și se face frig în oasele-mi tot mai subțiri.

Hai, să dăm foc inimilor,

la adăpostul iernilor

toate strălucesc,

iar noi îngeri de lumină,

contorizăm începuturi.

 

 

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro