ortooxacell kiss2022.gif Flax

TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Ce urmează după postmodernism?

Urmărind cursul istoriei culturii și filosofiei, succesiunea de paradigme născute ca o reacție de punere la îndoială a celor dinaintea lor, ajungem să ne întrebăm, nu fără motiv, dacă încă ne mai aflăm în postmodernism, dacă trăim într-o versiune transformată a acestuia sau dacă nu cumva l-am depășit deja. Ținând cont de intervalul larg de timp scurs de la apariția sa, de peisajul socio-politic și tehnologic radical transformat, am putea îndrăzni să afirmăm că postmodernismul se apropie de apusul său.

Pentru a putea să încercăm să căutăm un răspuns la o asemenea întrebare, ar fi indicat să înțelegem mai întâi coordonatele după care s-a trasat postmodernismul, contextul în care a apărut și ceea ce și-a propus el să critice. Apărut după cel de-al doilea Război Mondial, spre sfârșitul anilor ’50, a început ca o reacție la tot avântul modernismului, la atitudinea avangardistă din artă, literatură, arhitectură, la măreție, seriozitate, elite și cultura creată pentru cercurile înalte, având în centrul importanței sale, autorul. Reducând la esențial, am putea spune că paradigma nou apărută s-a constituit ca o manifestare ironică, sceptică, nihilistă și ludică la adresa trecutului proaspăt încheiat. Mai mult decât atât, autorul a început să fie scos din centrul operei, sau, din contră, să creeze o operă puternic auto-referențială, o creație-comentariu asupra a ceea ce s-a creat deja. Au început să apară din ce în ce mai multe „citate” culturale sau citate pornind de la viața de zi cu zi, de la reperele societății de consum sau de la evenimentele din comunități. Niște exemple sugestive în acest sens pot fi considerate curente precum pop-art, minimalismul, arta video sau arta de tip performance, care mută arta dinspre elite către mase, folosindu-se de mijloace, materiale și repere culturale cu care aceștia din urmă să se  identifice cu ușurință. În acest sens, artistul/creatorul nu mai este esențial la nivel de execuție ci, în primul rând, la nivel de intenție: dacă el aplică eticheta de artă unui obiect comun, acela devine artă, cum ar fi cazul cutiei de săpun Brillo, ridicată la rang de artă de către Andy Warhol prin mutarea de pe raftul magazinului în interiorul galeriei.

Dincolo de aspectul acesta sceptic la adresa importanței valorilor, cultura din perioada postmodernismului dobândește noi valențe și scopuri, devenind, nu de puține ori, instrument de comentariu sau protest de ordin politic, social. Putem chiar să îndrăznim să reducem conceptul atât de mult încât să afirmăm că el se referă la a pune la îndoială tot ceea ce am fi putut considera vreodată că a fost un reper. De aici își are originea și preferința postmodernismului pentru fragmentare, din mentalitatea conform căreia nu poate exista ceva unitar și universal valabil, astfel ajungându-se la o neîncredere în tot ceea ce ar putea însemna valori, adevăruri universale sau principii. Un asemenea context a fost propice pentru apariția unor mișcări artistice precum cele feministe sau ale minorităților, care își concentrau izvorul conceptual cu precădere în jurul acestei apartenențe la fragment, acestei diferențe dintre partea de care aparțineau și întregul cu care nu se identificau. Artiste vizuale precum Cindy Sherman sau Louise Bourgeois și-au construit întregul discurs în jurul femininului, în jurul diferitelor ipostaze sau identități pe care și le puteau însuși într-un sens autentic sau, din contră, ironic, ca un comentariu la adresa a ceea ce credeau că aștepta societatea de la ele.

Întâlnim încă reminiscențe ale acestor preocupări, uneori chiar mai exacerbat acum, ținând cont ca lucrurile au căpătat un ton din ce în ce mai puțin ironic sau autoironic, având loc o întoarcere către o atitudine mai serioasă, mai categorică. Având în vedere aceasta, ne putem întreba dacă avem de a face cu un postmodernism dus la un alt nivel sau dacă, din contră, nu cumva am depășit această paradigmă și am pășit în alta. Dacă am intrat sau suntem pe cale să intrăm într-o nouă etapă, în ce fel o putem defini, ceea ce își propune ea? Mai poate exista ceva nou după postmodernism? Putem presupune că această nouă etapă este dictată de însăși evoluția contextelor și mijloacelor în jurul cărora ne trăim viețile la momentul actual. Mai concret, mă refer la noile coordonate pe care le poate trasa evoluția tehnologică și descoperirile din domenii precum neuroștiințele sau inteligența artificială.

Este de așteptat ca însăși această dezvoltare să nu ne mai permită să trăim în interiorul unui postmodernism așa cum îl cunoaștem. Rămâne să descoperim ce ne va aduce această nouă paradigmă: va fi ea o exacerbare a ceea ce am trăit ultimii ani sau o întoarcere la ideea de principiu universal, de unitate sau, ca să fim îndrăzneți, o reclasicizare? Având în vedere numărul destul de mare de mișcări de tip conservatorist din ultima vreme, dar și numeroasele mișcări orientate către variație și discursurile pentru unitate în diversitate, va fi interesant să urmărim direcția în care o va lua această epocă pe care o parcurgem, văzând dacă putem distinge ce urmează, cu adevărat, după postmodernism.

ERICA OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media