ortooxacell kiss2022.gif Flax

DE DINCOLO DE STATUIA LIBERTĂȚII – Dana NEACȘU – Teorii raționale despre iraționalism republicanist 

Americanii au suferit în ultimul an o pandemie, o criză economică și alegeri prezidențiale; este de înțeles că mulți ar dori să se desprindă de politică.  Cu Trump, plecat de la Casa Albă și interzis de pe platforma sa social-media preferată, Twitter, cel mai vizibil simbol al retrocedării democratice a națiunii a fost abolit.  Dar, absența lui Trump nu a oprit virajul neliberal al Partidului Republican – dimpotrivă, el este acum un martir, Sf. Trump de la Alegeri, al cărui gospel e că alegerile au fost trucate. Și turma sa de oi se cheamă Partidul Republican Cel Mut și Surd. Republicanii, acum, nu mai țipă minciuni. Acum doar spun că ar dori să uite de alegerile din 2020.  „Mulți dintre membrii noștri vor să meargă înainte și să nu privească înapoi”, a declarat John Thune, al treilea republican după senioritate din Senat, pentru CNN, pe 19 mai. „Orice lucru care ne determină să refacem alegerile din 2020 cred că este o zi pierdută în favoarea stângii radicale, a democraților ”.

   Cum vor republicanii să uite? Pur și simplu… După ce Thune și 34 dintre colegii săi republicani au folosit săptămâna trecută filibusterul pentru a bloca votul  privind crearea unei comisii bipartide, care să investigheze cauzele revoltei insurecționale de la parlament (Capitol), din 6 ianuarie, 2021, liderul majorității Senatului, democratul Chuck Schumer, i-a acuzat pe republicani de laşitate, că se tem de furia fostului președinte Donald Trump.

„Rușine Partidului Republican pentru că a încercat să măture ororile din acea zi sub covor, pentru că le este frică de Donald Trump”, a spus Schumer.

   Dar republicanii nu blochează comisia din 6 ianuarie pentru că se tem de Trump sau pentru că vor să „meargă mai departe”, să uite de 2020. Foarte interesant, Adam Serwer sugerează în revista The Atlantic, că republicanii  blochează comisia din 6 ianuarie nu din frică ci pentru că sunt de acord cu revendicarea ideologică subiacentă a insurecționiștilor. De fapt, republicanii cred că  victoriile electorale câștigate de adversari nu ar trebui recunoscute, deoarece ei consideră astfel de victorii ca fiind inerent nelegitime – rezultatul fraudei, manipulării sau mai rău. Ce poate fi mai rău? Să crezi că voturile pentru adversari vin de la oameni care nu sunt cu adevărat americani? Republicanii sunt o amenințare la adresa democrației, pentru că ei cred că legea electorală ar trebui schimbată pentru a se asigura că alegerile reflectă mai exact voința americanilor reali, care prin definiție votează republican.  Ei cred că nu au nimic de investigat, deoarece problema reală nu este revolta în sine, ci uzurparea nedreaptă a puterii care a avut loc când au câștigat democrații.  În absența acelei provocări, rebelii ar fi rămas acasă. 

   America, republicanii te-au avertizat, vrei sequel Trump sau sequel insurectionist? Clar si rațional… 

 

DANA  NEACȘU este doctor în filosofie, lector de drept la COLUMBIA LAW SCHOOL, din New York, profesor adjunct la BARNARD COLLEGE – Columbia University, dar și dâmbovițeancă de pe malurile Ialomiței…

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media