Primul actor de origine română Societar al Comediei Franceze este Édouard (Eduard) de Max. Considerat în epocă unul dintre cei mai mari actori, tipul ideal de tragedian liric, Édouard de Max primea înalta onoare la 1 ianuarie 1918, fiind, în ordine, din 1680, al 355-lea Societar al Comediei Franceze. După patru ani avea să-i urmeze Maria Ventura (13 iulie 1886–3 decembrie 1954, Paris), care făcuse o carieră fulminantă la Paris; în 1929, Jean Yonnel (21 iulie 1891, București–17 august 1968, Paris), pentru ca în 1932 lista actorilor români/de origine română care primeau înalta onoare să se încheie cu Élisabeth (Ely) Nizan (24 aprilie 1896, București–martie 1969, Paris).
Édouard de Max la tinerețe
Eduard Alexandru Max era fiul faimosului medic ginecolog de origine evreiască, Emil Max, membru, din 1884, al „Junimii”. Mama sa, născută Romalo, era rudă cu Elena Cuza. Se născuse la 14 februarie 1869 la Iași. Urmează cursurile Conservatorului Național Superior de Artă Dramatică, la clasa lui Gustave Worms. Printre colegi: Aurélien Lugné-Poe și Marguerite Moreno, pe care îi va avea parteneri de scenă. Încă student la Conservator, amintește Ioan Massoff, apare pe scena Teatrului Național din București, în 24 septembrie 1888, recitând o poezie de Eminescu, O, rămâi…, La Nuit d’octobre de Alfred de Musset (Muza era Ana Popescu) şi interpretând un fragment din Ruy Blas de Victor Hugo. Va reveni la București, în plină glorie, într-un turneu alături de Maria Ventura, cu o trupă franceză (4–13 octombrie 1904, Teatrul Național).
Édouard de Max în Prometeu
În 1893 îl interpretează pe Horațiu din piesa Glycère de Eugène Boyer pe scena Teatrului Odéon. În același an i se încredințează rolul lui Nero din Britannicus de Racine, pe care îl va relua în 1898. În Regii, dramă în cinci acte de Jules Lemaître, o are ca parteneră pe Sarah Bernhardt (1893).
La Théâtre de la Renaissance din Paris apare în Gismonda de Victorien Sardou (1894), după doi ani în Heraklea de Auguste Villeroy la Théâtre de l’Œuvre, în regia lui Lugné-Poe. André Antoine îl distribuie în Don Carlos de Schiller la Odéon (1896), apoi în rolul lui Samuel Renaudin din Judith Renaudin de Pierre Loti (1898). În 1900, la Arènes de Béziers, apare aproape gol în rolul lui Prometeu, rol vorbit, din tragedia lirică cu același titlu de Jean Lorrain și André-Ferdinand Hérold, muzica: Gabriel Fauré (premiera: 26 august 1900; spectacolul a avut aproape 800 de reprezentații). Extravaganța, afișarea fără menajamente a naturii sale excentrice, disprețul pentru convenții, gustul pentru rafinamente bizare, un soi de „decadentism” (cel puțin după gustul burghez), care părea a avea rădăcini levantine, stârnesc controverse. Este admirat, adulat de un numeros cerc de prieteni, care fac un adevărat cult pentru el, un „cult isteric” în peisajul Belle Époque. Dar în egală măsură actorul cu privire pătrunzătoare, trup statuar, cu părul lung răsfrânt în bucle sperie, șochează. Jean Lorrain îl numește „Domnul cu camelii”. Mulțimea de inele orientale, imitații la limita kitschului, batista cu parfum exotic îi sunt accesorii nelipsite. „Amestec de prinț persan, țigan și dandy efeminat”, De Max este suspectat că ar practica ritualuri satanice (Giovanbattista Brambilla, Édouard de Max, „Pride”, februarie 2008, preluat pe site-ul Rocaille). E un amestec de „sublim și ridicol”. Jean Cocteau, de care îl va lega o statornică prietenie, nu ezită să-l numească „Prințul tuturor celor ce nu trebuie făcute”.
COSTIN TUCHILĂ este un foarte cunoscut jurnalist cultural și critic literar român, un foarte apreciat realizator de teatru radiofonic, a lucrat la Societatea Română de Radiodifuziune, Redacția Teatru și este Redactor-șef la Revista Culturală Leviathan…
Facebook
WhatsApp
TikTok
