PARADIGME DIN POST-IZOLARE – Robert MARIN – Frumusețe și substanță

   De ce sunt coloanele frumoase? Ce este atît de interesant, dacă ne referim la arhitectura clasică, la o formă de obicei cilindrică, rezemată uneori pe un mic soclu, și înflorită oarecum gratuit la partea superioară. Putem analiza forma unei coloane făcînd abstracție de funcția ei practică,  dar de funcția simbolică? Oare ce primează în reprezentarea coloanei, rolul structural sau trimiterile simbolic istorice pe care i le atribuim? Spre deznădejdea mea, mulți oameni cultivați dar nespecializați în probleme arhitecturale par să observe coloana doar dintr-o perspectivă decorativă. Nu cred însă că sunt necesare studii specializate pentru a distinge substanța unui obiect de funcția lui ornamentală. 

   Mai întîi o scurtă istorie a coloanei. Prima formă de structură durabilă inventată de om a fost sistemul trilitic în care două pietre verticale susțineau o a treia orizontală (tri-trei, litos-piatră). Acest derivat monumental al experienței constructive în lemn a precedat cu mult sistemele structurale sofisticate ale arcelor, bolților sau cupolelor. 

 

  

   În imaginea de mai sus este o structură trilitică din ansamblul Stonehenge – aprox. 2600 î. e. n. Mai jos două coloane ionice susținînd un segment de arhitravă – Templul lui Apollo din Milet – început în 344 Î.e.n.

   Egiptenii au testat limitele masivității acestui tip de structură dar apogeul formal al sistemului trilitic au fost ordinele arhitecturale ale Greciei antice, iar coloana, pentru cei cu nostalgii de tip clasic, rămîne întruparea cea mai armonioasă a actului constructiv. Astfel s-a fixat arhetipul de formă cilindrică așezat pe bază și terminat cu capitel. Înseriate în ritmuri atent modulate aceste zvelte purtătoare de arhitrave elenistice au definit cel mai echilibrat tip de spațiu intermediar, marcînd trecerea dintre exterior și interior cu o măiestrie neegalată încă în istoria arhitecturii. Cel puțin așa cred istoricii clasicismului care ar universaliza imediat imaginea idealizată pe care și-au format-o despre o cultură antică unică al cărui specific este irepetabil. Romanii au „popularizat” coloana grecească, dar pentru că pietrele mari orizontale ale registrelor superioare se puteau găsi în puține locuri și erau greu de transportat și manipulat, au sprijinit deseori pe capiteluri arce de piatră, mult mai optimizate la nivel de materie primă. De aici în colo istoria a păstrat la nivel formal coloana dar de multe ori, datorită împingerilor structurale mai complexe ale acoperirilor segmentate cu arce și bolți, au fost folosite grupate, inserate în pereți sau consolidate cu contraforți sau arce ajutătoare. Au fost perioade de revenire punctuală la formele esențiale ale antichității, cea mai notabilă fiind probabil Renașterea italiană, dar abia în modernism, odată cu apariția betonului armat în construcții, coloana și-a recăpătat suplețea și independența, nu prin redescoperire ci prin reinvenție. În 1923 în cartea „Vers une Architecture”, Le Corbusier articulează conceptul „pilotis” (unul din cele cinci „puncte ale arhitecturii”), în care coloanele își vor asuma rolul structural în construcțiile viitorului eliberînd planul de constrîngerile fixe ale pereților. În imaginea de mai jos sistemul structural din beton armat „Domino” introdus de Le Corbusier.

  Dar pentru că modernismul a însemnat totodată și abolirea ornamentului, noile coloane și-au pierdut prestigiul din trecut, se pare că abstractizarea este problematică pentru cei cu memorie selectivă. Cuvîntul „coloană” descrie în continuare varianta clasică a acestui element arhitectural, pentru varianta contemporană, anonimă, cu rol strict funcțional, folosim termenul „stîlp”, subliniind trăinicia, abandonînd conotațiile culturale.

   Acum că am întrezărit parcursul istoric al acestui arhetip structural putem să ne apropiem și de substanța acestui obiect? Cum putem considera o coloană ca fiind frumoasă dacă ea are doar rol decorativ, dacă nu susține nimic? Cum putem găsi prestigiu într-un spațiu ce replică în mod butaforic o structură clasică?  Poate fi simulată o coloană, păstrînd totodată mina romantică sau spiritul unei epopei antice? Cred că în absența sarcinii structurale nici măcar nu putem vorbi despre coloane, lipsește partea primordială a naturii sale, abia după ce o coloană este încărcată putem aminti rolul ei simbolic. Știu, sună ciudat să condiționezi simbolismul, pur formal, de o funcție practică, dar în acest caz a doua nu poate exista fără prima decît    într-un mod eventual alegoric. 

   Acum ceva timp prietenul Pompiliu Alexandru a scris foarte elocvent în paginile gazetei depre telos, despre menirea lucrurilor, pentru că ornamentul este secundar în descrierea scopului coloanei, mie mi se par mult mai frumoși stîlpii de la Casa de cultură a sindicatelor din Tîrgoviște decît pseudocoloanele de pe fațada Tribunalului Dîmbovița – Palatul justiției.

 

ROBERT  MARIN este absolvent de Arhitectură și de… „Carabellă târgovișteană.

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro