ortooxacell kiss2022.gif Flax

Astăzi și mâine, Aninoasa îmbracă straie de sărbătoare. Vezi programul activităților:

unnamed (1)Astăunnamedzi și mâine, dâmbovițenii sunt așteptați la Sărbătoarea Aninoasei, în cadrul căreia va avea loc un regal de evenimente culturale de calitate, pentru iubitorii de frumos. Muzică, dans, film, de toate pentru toți și într-un cadru de poveste este rețeta după care administrația din Aninoasa va desfășura și anul acesta un eveniment de tradiție.

Anul acesta, Sărbătoarea Aninoasei vine cu o altă noutate: prima ediție a Festivalului de Poezie Patriotică “România suntem noi!”, care aliniază la start 15 creatori de poezie și mai bine de 40 de recitatori din întreaga țară. Evenimentul va avea loc începând cu ora 17.00, la Centrul Cultural Aninoasa.

“Crosul Eroilor” se va desfășura pentru a doua oară. Nici copiii nu au fost uitați, pentru ei desfășurându-se spectacolul de teatru “Regatul fluturilor nestâmpărați”, al Teatrului “Junior”, dar și alte momente distractive. La Monumentul Eroilor, pe 21 mai, chiar de Ziua Eroilor, se vor derula manifestări comemorative. Joi, de la ora 18.00, are loc, la centrul Cultural din localitate a XX-a ediție a Festivalului Folcloric ”În sat la Aninoasa”, care va încununa două zile de eleganță spirituală și de Înălțare patriotică. Cu această ocazie va fi lansat și noul film documentar “Aninoasa – O grădină a lui Dumnezeu”.

Un moment important cu care a fost deschisă sărbătoarea în Aninoasa astăzi a fost inaugurarea noului sediu al bibliotecii comunale „Constantin Manolescu”, o bibliotecă pentru copii și pentru adulți.

BIBLIOTECA ANINOASA ANINOASA 2   11329754_923245251067717_2945766645319250582_n

Distribuie:

Un comentariu la „Astăzi și mâine, Aninoasa îmbracă straie de sărbătoare. Vezi programul activităților:”

  1. zilele primarilor guristi si a fratilor lui serghei, nu?Biblioteca care sa poarte numele primarului?Ptiuuu!

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media