Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de vineri, nr. 3659
3-12-2021

Cornel Ilie de la VUNK aduce “Cărţile copilăriei” elevilor de la Titu

Asociaţia Curtea Veche cu sprijinul Grupului Renault România, oferă în zilele de 6 şi 7 aprilie volume din colecţia “Cărţile copilăriei” elevilor din judeţul Argeş și Dâmbovița în cadrul a două evenimentele organizate la Centrul Cultural Mioveni (ora 11:00) și la Sala de sport din oraşul Titu (ora 11:00).

La întâlnirile cu elevii vor participa Cornel Ilie (trupa VUNK), Valentina Roman (director executiv, Asociaţia Curtea Veche), Liliana Tebeică (reprezentant Grupul Renault România, specialist Relații Publice) alături de reprezentanții celor două instituții locale. Actorul Alex Ștefănescu va susține un moment interactiv care îi va bucura pe copii și le va demonstra că lectura și teatrul sunt cele mai bune căi pentru cititul de plăcere.

 „Având în vedere că o mare parte din bunele obiceiuri se capătă în copilărie, ne dorim să le insuflăm copiilor plăcerea cititului. Astfel, alături de Asociaţia Curtea Veche, oferim copiilor din oraşele Titu şi Mioveni, orașe în care Grupul Renault România își desfășoară activitatea, volume din colecţia “Cărţile Copilăriei” ce cuprind repovestiri ale marilor opere din literatura universală” declară Anca Oreviceanu, director de comunicare și responsabilitate socială GRR.

Grupul Renault România este unul dintre cei mai mari angajatori din țară, cu peste 16.000 de angajați și deține toate competențele unui constructor auto (studii de piață și produs, design, inginerie, testare, fabricație, comercializare și servicii post-vânzare).
Transportul cărților este asigurat de Sameday Courier, în vreme ce echipa va ajunge la destinație cu un vehicul Dacia Dokker pus la dispoziție de către constructorul auto. Statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional, rata abandonului școlar, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, precum și dificultăţile în înţelegerea textelor sunt doar câteva dintre aspectele pentru care Grupul Renault România a decis să se alăture programului național de lectură “Cărţile copilăriei”. Acesta cuprinde, alături de oferirea volumelor şi înființarea de cluburi de lectură, vizite în şcoli şi centre pentru copii, întâlniri cu părinţi, profesori şi elevi şi ateliere de lectură în librării.

Distribuie:

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo

CITEȘTE ȘI

soundservice SPMT
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Webhosting Armand Media