Copiii de la Grădiniţa “Rază de Soare” au fost „Prietenii naturii”

Pe 21 aprilie 2017, la Grădiniţa “Rază de Soare” din Târgovişte a avut loc a II-a ediţie a Festivalului-concurs de educaţie ecologică „Prietenii naturii”, etapa judeţeană. Acesta este cuprins în Calendarul activităţilor extracurriculare la nivelul judeţului Dâmboviţa din anul şcolar 2016-2017.

Proiectul educaţional “Prietenii naturii” reprezintă o încercare de a repune în drepturi educaţia ecologică pentru a le forma preşcolarilor primele atitudini şi deprinderi ecologice şi este o continuare a Proiectului Naţional „Ecogrădiniţa”, desfăşurat şi în judeţul Dâmboviţa cu mult timp în urmă.

Sub semnul colaborării, Grădiniţa “Rază de Soare” din Târgovişte, alături de alte instituţii similare din judeţ şi nu numai, dar şi împreună cu alte instituţii din cadrul  comunităţii locale, a realizat un parteneriat educaţional  care a avut ca scop cunoaşterea problemelor de poluare a mediului şi a pericolelor provocate de poluarea mediului înconjurător asupra vieţii; formarea unor priceperi şi deprinderi de protejare a mediului înconjurător în contexte variate: ecologizarea unei zone din apropierea grădiniţei, plantare de flori şi pomi, colectarea selectivă a deşeurilor rezultate din activitatea grădiniţei; formarea unor atitudini pozitive: iniţiativă, responsabilizare, implicare activă, voluntariat.

Obiectivele urmărite prin derularea acestui proiect educaţional au fost: informarea preşcolarilor cu privire la principalele probleme ale mediului înconjurător din România: poluarea aerului, apei, solului, defrişarea necontrolată a pădurilor, aruncarea deşeurilor în alte locuri decât cele amenajate special, nevalorificarea adecvată a deşeurilor; confecţionarea unor obiecte de către fiecare preşcolar participant la proiect (obiecte decorative, jucării, obiecte de îmbrăcăminte)  pentru valorificarea deşeurilor rezultate în activitatea din grădiniţă; ecologizarea unei zone din apropierea grădiniţei sau din curtea acesteia prin curăţarea acesteia de deşeuri, plantare de flori, pomi, alte amenajări; exprimarea unor mesaje ecologice de către fiecare preşcolar participant către comunitate şi autorităţile decizionale privind protecţia mediului, prin intermediul desenului/ picturii, aplicaţiilor practice; participarea  la concursul judeţean “Prietenii naturii”, ediţia a II-a, din data de 21 aprilie 2017 a cel puţin 100 de preşcolari şi 50 cadre didactice din 12 grădiniţe din judeţ şi 3 grădiniţe din alte 3 judeţe; diseminarea rezultatelor proiectului în 20 unităţi şcolare.

Festivalul-concurs a fost dedicat Zilei Pământului şi a avut mai multe secţiuni cu participare indirectă: desene/picturi prin care să se arate acţiunile pozitive ale omului asupra naturii; colaje/confecţionarea unor obiecte din materiale reciclabile; afişe/postere pentru transmiterea mesajelor ecologice şi o secţiune cu participare directă: festivalul ecologiştilor – parada costumelor eco.

Obiectivele propuse au fost realizate cu succes. Pentru derularea acestui proiect educaţional s-au înscris şi au participat 156 de preşcolari, dintre care 56 doar la Parada costumelor eco, 65 de cadre didactice din 21 de grădiniţe din judeţul Dâmboviţa, Argeş, Suceava şi Bucureşti.

În ziua concursului, în holul grădiniţei s-a organizat o expoziţie cu toate lucrările primite, urmând ca în luna mai să se organizeze şi în cadrul unor instituţii partenere.

Eforturile preşcolarilor au fost răsplătite cu numeroase premii şi menţiuni, iar la final copiii s-au distrat în compania lui Lanternă Verde, un personaj celebru, preocupat de protejarea şi salvarea Pământului.

Echipa de cadre didactice din Grădiniţa “Rază de Soare” din Târgovişte

Centru Medical Valeriana Revelion Rodiv Gaesti


Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:


Gurmand + Raiman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politica de confidentialitate (click pe acest link)


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Statistici Google Analytics
Statistici Trafic.ro