Agenda parlamentară: Claudia Gilia (PSD): Anul 2019 va fi ”Anul cărții”

Anul 2019 va fi ”Anul cărții” – așa a decis Parlamentul României!

Am susținut și am votat acest proiect de lege deoarece sunt convinsă că lectura trebuie încurajată în rândul tinerilor. Prin lectură putem reduce analfabetismul funcțional, putem combate abandonul școlar și încuraja dezvoltarea pieței de carte în țară.
În plus, încă de anul trecut am început o campanie în județul Dâmbovița prin care am încurajat tinerii să citească mai mult. Am organizat concursuri în școli, am dăruit cărți și am premiat elevii și profesorii care s-au implicat în acest proiect. Am demonstrat că se poate! Odată cu votarea acestei legi, autoritățile locale și centrale se vor putea implica activ și vor putea sprijini campanii de lectură în școli, unde vor fi implicați jurnaliști, scriitori, membri ai societății civile. În aceste campanii se vor implica și Televiziunea și Radioul Public, care vor include în programele lor aspecte de la evenimentele dedicate sărbătoririi „Anului cărţii”.
Această lege s-a impus natural deoarece cifrele nu sunt în acest moment îmbucurătoare pentru România.
Astfel, doar 2,8% dintre români citesc o carte pe lună;
o un român din cinci nu a citit niciodată o carte;
42% dintre copiii români de 15 ani erau analfabeți funcționali în 2016.
Am convingerea că un astfel de program va putea îmbunătăți aceste statistici. De exemplu, în Bulgaria și în Polonia, unde a fost desfășurată o astfel de campanie, piața de carte a crescut în ultimii ani.
Dacă nu ați cumpărat încă un cadou pentru cei dragi pentru sărbătorile de iarnă – este momentul să alegeți o carte, cel mai potrivit cadou în ”Anul cărții”!

Claudia Gilia, deputat PSD

Valeriana




Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro