Un nou PUZ în munte, care nu ține cont de PUG-ul în vigoare. Proprietari de terenuri în intravilan s-au trezit în extravilan

Comunicat de Presă 

PUZ – Stațiune Turistică Peștera-Padina!

 

Ieri am participat la invitația dlui Ionuț Săvoiu – Administrator Public al județului Dâmbovița la o întâlnire privind situația Planului Urbanistic Zonal pentru Stațiunea Turistică Peștera-Padina.

Concluzia mea după întâlnirea cu autoritățile CJD : dorință este; putință nu este !


După aproape 20 de ani de când CJD a reluat ideea realizării Stațiunii Montane Peștera (primul PUZ a fost gata în anul 1999), nu-mi vin în minte decât vorbele prietenului meu (și mult regretatului) Victor Sanda “ degeaba-i dorință dacă nu-i putință” !

Cea mai frumoasă zonă din Bucegi și cred eu din Carpați, cu Vârful Omu, Babele, Sfinxul, Peștera ialomiței și Lacul Bolboci se zbate între multele studii plătite cu bani grei, fără nicio finalizare și avalanșa gunoaielor, a lipsei autorității, a manelelor și a grătarelor pe margine de râu.

Am văzut ieri o “nouă”variantă a PUZ-ului, mult diferită de cele anterioare, o variantă care practic nu ține cont de PUG-ul aflat în vigoare, cel din anul 2008. De exemplu, în Padina sunt investitori care au cumpărat terenuri în intravilan, cu posibilitatea de a construi pensiuni/hoteluri, iar în actuala propunere acestea sunt într-o zonă de extravilan unde nu se poate monta nici măcar o băncuță din lemn!  Este adevărat, unerori proprietatea privată este privită cu dispreț dar dacă și autoritatea județeană o ignoră, acest fapt nu este de bun augur.

Stațiune turistică fără investiții private nu există decât pe documentele din birourile consiliului județean. Fără un PUZ aprobat și fără o bună colaborare cu autoritățile locale și județene nu va investi nimeni în nimic!

Cum speranța moare ultima, dacă tot au trecut 20 ani de la prima promisiune a CJD privind Stațiunea Montană, dl Săvoiu ne-a spus că totuși,….noul Plan Urbanistic Zonal se va finaliza în 3 luni.

Valentin Calcan

Asociația Turistică Peștera-Padina

Planul urbanistic zonal – 2001

Planul urbanistic zonal – 2003

Plan urbanistic general – 2008


jidvei


Gurmand + Raiman

 

Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te rugam sa citesti politica de confidentialitate (click pe acest link) si sa bifezi casuta de mai jos daca accepti termenii si conditiile privind comentariile


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca
Statistici Google Analytics
Statistici Trafic.ro