Târgovişte: Grădiniţa din Aleea Trandafirilor, reabilitată termic de primărie

Distribuie:

 

„Această grădiniţă, încă de la înfiinţare, în anii 60, nu a beneficiat de izolaţie termică. În fiecare an, aici, confortul termic se pierdea din cauza faptului că o parte din căldură ieşea prin pereţi, sau frigul de afară intra, facturile fiind astfel mult mai mari, iar confortul celor ce-şi desfăşoară aici activitatea având de suferit. Am luat decizia de a sprijini această grădiniţă şi, după cum vedeţi, cu ajutorul SC Municipal Construct, aflată în subordinea Consiliului Local, am demarat o amplă acţiune de anvelopare termică, de cea mai bună calitate, cu poliestiren expandat de 10, care asigură un confort termic perfect, astfel încât, din această iarnă, toţi cei de aici vor avea condiţii normale. Nu a fost un efort prea mare pentru primărie, deoarece este de datoria noastră să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a asigura confortul şi educaţia copiilor. Trag un semnal de alarmă, în ceea ce priveşte furnizarea energiei termice, deşi primăria face tot ceea ce  poate face şi eu, personal, pentru a duce la îndeplinire atribuţiile pe care cetăţenii municipiului Târgovişte mi le-au dat prin vot. Încă nu este rezolvată problema energiei termice şi acest lucru numai datorită consilierilor USL şi PPDD care au refuzat, timp de 4 luni, continuu, un proiect model, de investiţie, aprobat de fostul Consiliu Local, pentru care există finanţare privată, un  proiect care urma să asigure căldura în şcoli, grădiniţe şi creşe. 24 de instituţii de învăţământ, plus şase instituţii publice, în acest moment, sunt la limita îngheţului, deoarece distinşii consilieri refuză să fie deschişi la nou, la modern, să investească în Târgovişte. Ei doresc să blocheze proiectele primarului”, a declarat Gabriel Boriga.

 

Lucrarea va dura maximum două săptămâni. Valoarea acesteia este de 50.000 de lei. Se speră ca, spre sfârşitul săptămânii viitoare să se facă recepţia lucrării. Edilul Târgoviştei a menţionat că, la fiecare grădiniţă se încearcă susţinerea, în funcţie de nevoile acestora, fie din punct de vedere al dotării, fie din punct de vedere al reparaţiilor.

Distribuie:

alegeri
alegeri
Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Flax Gopo Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro