Stadiul lucrărilor publice din zona Dâmbovița Mall. Acesta se deschide pe 20 august (VIDEO)

Distribuie:

Într-o conferință de presă comună, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița și a primăriei Târgoviște au prezentat, aseară, stadiul lucrărilor publice executate efectuate în zona Mall-ului. La demararea proiectului acesta a avut o componentă privată legat de Mall și facilitățile aferente, dar și o parte publică legată de infrastructură. În zonă urmează să fie construit și sediul ARR, un stadion, dar și un parc.

„Așa cum știți, pe 20 august vom deschide mall-ul din municipiul Târgoviște și v-am invitat aici pentru că lucrările la drumul județean 720E sunt aproape de finalizare, la un stadiu de 98%. La intrare, pe partea stângă, este o parcare realizată din bugetul CJD, care beneficiază de 80 de locuri pentru autoturisme, 4 locuri pentru autocare și 8 locuri pentru persoane cu dizabilități. Pe partea dreaptă urmează să proiectăm și să executăm în perioada următoare o altă parcare cu aproximativ 200 de locuri. Sunt gata lucrările de canalizare, cele de alimentare cu apă, de preluare a apelor pluviale, iluminatul public și, în capătul acestui drum un alt sens giratoriu care nu a fost cuprins în proiectul inițial și care, printr-o asociere cu Primăria Municipiului Târgoviște, va fi gata în aproximativ 10 zile. Deci, sunt aproape 20 milioane lei, la care mai putem adăuga de asemenea o contribuție a consiliului județean, pe care am validat-o prin rectificarea de buget, de aproape 2 milioane lei pentru podul de la Oțelărie. Cam astea sunt investițiile făcute în zonă, noi spunem că le-am făcut cu gândul la dâmbovițeni, cu gândul la târgovișteni. Se deschide zona și dinspre Gara Târgoviște, se deschide zona și dinspre Cartierul CFR pentru că există acces și de acolo, se deschide zona și dinspre Petru Cercel. De asemenea, cei de la ANL au început să facă locuințele pentru specialiști și pentru tineri și mai avem în proiect, sunt predate aproape 7 hectare de teren, pentru viitoarea construcție a stadionului care va fi realizat de CNI. (…) Nu trebuie uitat faptul că, în capătul arterei, care se va numi Bulevardul Regele Ferdinand, se construiește sediul RAR și  nu trebuie uitată nici investiția care a fost finalizată în 2017 și care prin alocările de anul acesta de la Consiliul Județean Dâmbovița a devenit funcțională, mă refer la Centrul de Comandă al ISU. Este o investiție care, spunem noi, contribuie la înnobilarea acestei zone.” a declarat Alexandru Oprea, președintele CJD.

 

Cristian Stan, primarul municipiului a apreciat că investiția din zona UM Gară a redat târgoviștenilor un spațiu nefolosit multă vreme, dar cu potențial: ”Suntem într-o zonă a municipiului Târgoviște care până acum era inaccesibilă publicului, o zonă care va deveni un punct de atracție important. O investiție privată, mall-ul dar și un complex de investiții publice, fără de care această investiție privată nu ar fi avut loc, pentru ca discutăm de un drum, de o rețea de canalizare, de iluminat public, investiții fără de  care, cu siguranță, nimeni nu ar fi venit să construiască în mijlocul câmpului (…) Avem aici și o investiție din fonduri europene, este vorba de un teren pus la dispoziție de către Consiliul Județean Dâmbovița pe care Primăria Municipiului Târgoviște realizează un parc de aproximativ 16 mii de mp, o investiție care vine să întregească ceea ce avem aici la UM Gară.”

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro