ortooxacell kiss2022.gif Flax

Război la Cândești! Fostul primar îi „dă în gât” pe cei care au terenuri nemeritate

Fostul primar al comunei Cândești, Tiberiu Gheorman a reacționat public printr-o scrisoare deschisă , la o amenințare a președintelui CJD Dâmbovița Adrian Țuțuianu care promis într-o conferință de presă că va trimite Curtea de Conturi peste localitate pentru a evalua prestația fostului primar. Gheorman este membru PDL, iar actuala conducere a primăriei este asigurată de o social democrată, de unde rezultă și un conflict politic. Gheorman a trimis presei un document în care salută decizia lui Țuțuianu de a cere o analiză a curții de conturi și îi sugerează acestuia și câteva teme, evident legate de anumite retrocedări cu cântec făcute de social democrații. Se pare că, la Cândești primăria face și obiectul unei cercetări  a DNA, care vizează actuala conducere a primăriei.

”Domnule ADRIAN ȚUȚUIANU,

Consider abuzivă și neprofesionistă încercarea dumneavoastră de a intimida și de a face presiuni asupra reprezentanților Camerei de Conturi Dâmbovița pentru a verifica ceea ce doriți dumneavoastră și rezultatul să fie cel pe care îl doriți. Totuși, această ieșire publică are și o latură bună: am observat că sunteți îngrijorat de banii publici și de patrimoniul comunei Cândești. Un lucru foarte bun și atunci vă rog să solicitați și verificarea următoarelor obiective :

1 ) Referitor la vânzarea terenurilor “ izlaz comunal “ hotărârile de consiliu sunt vizate de legalitate  de doamna Popa Georgeta – actual primar.

2 ) Domnule Țuțuianu,  solicitați organelor abilitate să verifice documentele care au stat la baza punerilor în posesie a terenurilor primite de Comisia locală de fond funciar  de la SCPP Voinești și PIFCO Pucioasa , aproximativ 100 ha livada. În Primăria Cândesti nu se mai află niciun document. Sper că împreună vom face lumină în acest caz ;

3 ) Modul cum a fost realizat obiectivul de investiții “ Alimentare cu apă în satul Cândești Vale “ care a fost un DEZASTRU din momentul în care a fost dat în folosință și mai mult, traseul conductei de alimentare a fost modificat pe proprietatea soției domnului Chiru Cristea Catalin . Pentru acest deranj CL Candesti a plătit la nivelul anului 2008 suma de 5 000 000 lei plus 430 000 lei cheltuieli de judecată. Din acel moment, familia Chiru și rudele acesteia beneficiază de apă gratuit și fără să fie contorizată. Un lucru foarte important: NU SE MAI GĂSEȘTE PROIECTUL. Nu suntem noi, cetățenii obligați să îi plătim apa și despăgubirile  domnului Chiru Cristea Catalin. Să le  plătească comisia de recepție care a acceptat toate “ măgăriile “ acestui proiect. Modul cum se vor recupera pagubele le vor stabilii reprezentanții  Camerei de Conturi Dâmbovița, dumneavoastră numai trebuie să le solicitați acest lucru scris sau public;

4 )D-nul consilier PSD Ciobanu Gheorghe este beneficiarul unui “ Certificat de revoluționar“.  În baza L 544/ 2001, am solicitat Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, prin doua adresă să îmi transmită xerocopii de pe documentele care au stat la baza obținerii acestui certificat .AU REFUZAT! DE CE ? . În baza acestui certificat, domnul consilier a primit în jur de 200 000 lei ( două miliarde lei bani vechi ) un hectar de pădure , un hectar de izlaz , deci face obiectul verificării de către reprezentanții  Camerei de Conturi Dâmbovița;

5 ) Domnunule președinte, vă dau numerele a două titluri de proprietate, TP Nr. 121178 / 06.11.2002 și TP Nr. 121178 / 13 .07.2004,  ambele  COD 06652. Solicitați  OCPI  Dâmbovița documentele care au stat la baza emiterii acestora și apoi cereți verificarea la DNA, dar numai la DNA.  Dacă nu cereți dumneavoastră verificarea, o cer eu.

6 ) Prin SC nr. 4148 /2004 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru Panait Gheorghe -4,98 ha și pentru Panait Eleonora -5.95 ha, teren pe raza comunei Cândești. Vă rog să verificați și să solicitați instituțiilor abilitate cum aceste terenuri (păduri ) au fost mutate în munte la Moroieni.

Pentru clarificarea situațiilor de la comisiile de fond funciar, Camera de Conturi Dâmbovița și Direcția Națională Anticorupție au de lucru la Cândești 6 luni, majoritatea restituirilor având la bază schițe întocmite de domnnul Popa Ionel – soțul actualului primar,  dar este bine dacă dumneavoastră, pentru început , clarificați problemele lagate de cele 100 ha livada…

7 ) Domnule Țuțuianu, comunicați public faptul că doamna Popa Georgeta a eliberat documente false pentru plantația de tuia , fapt ce a determinat ca toată primăria să fie anchetată de DNA Ploiești – dosarul este în lucru.

Domnule Adrian Țuțuianu, aștept să solicitați instituțiilor abilitate rezolvarea tuturor problemele pe care vi le-am prezentat, să ieșiți public și să ne comunicați cum au putut să dispară 100 ha livadă, cum au fost emise TP cu aceeași serie în ani diferiți, pentru terenuri diferite și acesta este începutul. Sunt foarte multe probleme de clarificat legate de păduri și toate se învârt în jurul colaboratorilor dumneavoastră.

Pentru problemele financiare de după anul 2012 așteptăm finalizarea controlului. Să nu va imaginați că nu am văzut gardul de la stadionul școlii care este gata să pice și multe altele. Mai documentați-vă!

Cu stimă,

Tiberiu Gheorman”

Distribuie:

Un comentariu la „Război la Cândești! Fostul primar îi „dă în gât” pe cei care au terenuri nemeritate”

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media