ortooxacell kiss2022.gif Flax

Primarul din Pietroșița și-a acordat titlul de Cetățean de Onoare, după care a plâns la ceremonie prefăcându-se surprins

Scene cu adevărat demne de Caragiale s-au petrecut la capătul județului, în pitoreasca așezare de la Pietroșița. Cu ocazia Zilei comunei, primarul Ion Leonard Dicu și-a asigurat un loc în galeria marilor figuri ale satului, acordându-și titlul de Cetățean de Onoare. Aceeași distincție i-a fost acordată și președintelui PSD, senatorul Adrian Țuțuianu, pentru sprijinul adus localității, dar și tenorului Florin Georgescu, fiu al satului.

Propunerea ca primarul în funcție să fie și onorabil cetățean a fost luată în luna aprilie de către Consiliul Local Pietroșița, la propunerea viceprimarului Ion Olîc. Primarul Ion Dicu a fost prezent la ședința în care s-a votat să-i fie acordată disticția. De altfel, în mediul rural, ba chiar și urban, astfel de gesturi de gratitudine se fac doar cu acordul edilului în funcție și de cele mai multe ori la inițiativa sa.

Ieri, scena petrecută la acordarea titlului l-a amuzat, conform martorilor, până și pe Adrian Țuțuianu. Dicu a pozat într-un personaj luat prin surprindere de acordarea titlului, i-au dat lacrimile și a plâns  în timp ce viceprimarul îi dădea o plachetă personalizată cu fotografie. Părea că nu s-ar fi așteptat niciodată să primească așa o distincție….

Dicu este primar al Pietroșiței din mandatul 2000 -2004 când a preluat primăria la decesul fostului edil. Atunci era cel mai tânăr primar din județ. Toate mandatele au fost sub flamura Partidului Social Democrat.

După acordarea titlului de Cetățean de Onoare, conform unei hotărâri de Consiliu Local, are dreptul la un lot de casă din terenul localității pe care o conduce.

 

Distribuie:

Un comentariu la „Primarul din Pietroșița și-a acordat titlul de Cetățean de Onoare, după care a plâns la ceremonie prefăcându-se surprins”

  1. Am luat cunostinta de caracterul acestui impostor cand am fost anul trecut in team-building cu colegii sa renovam gradinita din satul Dealu Frumos al aceleaiasi comune. Am cunoscut acolo oameni extraordinari si copilasi foarte educati.
    Primarul a fost o exceptie: la sfarsitul lucrarii s-a tinut o mica ceremonie in sala copiilor, unde montaseram si un covor nou; toata lumea, copii si adulti, inclusiv CEO-ul nostru eram desculti pentru a pastra curat locul de activitate al copiilor.
    Primarul a refuzat sa se descalte; ba mai mult, sub pretextul ca il asteapta un copil afara, a cerut o sacosa cu cadouri din cele pregatite pentru copii si pe-aici i-a fost drumul…
    Cred ca intruchipeaza copia reala a lui Vasile din Las Fierbinti.

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media