Primăria Lucieni pune la dispoziția localnicilor declarațiile necesare în contextul carantinării satului

Potrivit analizei de risc, efectuată de către Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița, s-a instituit carantină zonală pentru satul Lucieni din comuna Lucieni, începând cu 24 februarie, ora 12.00, până pe data de 10 martie. Comuna Lucieni este formată din două sate: Lucieni și Olteni. Ieri, pentru localitate au fost raportate 14 cazuri și o incidență de 4,67/mie.

În satul Lucieni este strict interzisă intrarea/ieșirea din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere. Circulația și staționarea în spații publice a persoanelor sunt interzise, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza declarației pe propria răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator. Cursurile de învățământ se vor desfășura în localitatea Lucieni doar în sistem online.

Ca să îi ajute pe localnici, primăria a pus la dispoziția acestora declarații pe care le pot lua fie de la sediul primăriei, fie din magazinele din zonă, iar edilul le-a cerut oamenilor să respecte măsurile impuse:

Respectați măsurile sanitare, distanțarea fizică pentru a nu pune în pericol viața dumneavoastră și a celor din jur. Totodată vă aducem la cunoștință că declarațiile pe propria răspundere se pot procura de la sediul primăriei Lucieni precum și de la toate magazinele din zona satului Lucieni.” a precizat Vasile Tița.

De asemenea, mai multe persoane printre care primarul Vasile Tița și viceprimarul Emil Băjenaru,  vor ajuta  persoanele carantinate sau pe cele cu problem deosebite până la ridicarea restricțiilor de circulație din localitate.

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro