ortooxacell kiss2022.gif Flax

Podul de la Valea Voievozilor, grave probleme cu rosturile de dilatație

Redeschis circulației pe două benzi, fără elemente de siguranță, podul de la Valea Voievozilor are probleme grave și vizibile cu rosturile de dilatație. Cel mai probabil acestea lipsesc. Rosturile de dilatație  au rol să absoarbă mișcările care apar de la diferențele de temperatură, la deformarea și contracția structurii sau din cauza sarcinii de trafic.

La ieșirea spre Valea Voievozilor, în zona unde se presupune că ar fi  unul dintre rosturile de dilatație, asfaltul turnat săptămâna trecută s-a lăsat pe jumătate din lățimea podului.

Vezi și: Am avut dreptate! Din nou, restricții pe podul de la Valea Voievozilor pentru montarea rosturilor de dilatație

Târgoviștea a devenit celebră după ce aceeași firmă, care execută lucrările pe acest pod,  a montat în rosturile de dilatație ale podului de la ieșirea spre Aninoasa, placaj acoperit cu cauciuc. Acest pod, însă, nu a fost reabilitat, așa cum se presupune că este cel de la Valea Voievozilor, unde lucrările sunt întârziate cu 9 luni față de data la care podul trebuia finalizat.

Execuția rosturilor nu este opțională, ci obligatorie. Acestea sunt prevăzute în caietul de sarcini de la Târgoviște, pentru executarea lucrărilor la Șoseau de Centură a municipiului. Atunci când  rosturile de dilatație sunt  executate prost sau deloc,  după variațiile de temperatură specifice iernilor, apar cratere în asfalt.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media