Discuție Ștefan – Drulă, pe subiectul DN 71. Ce a propus președintele Consiliului Județean Dâmbovița

Președintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ștefan, a avut, ieri, o întâlnire la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii cu ministrul de resort, Cătălin Drulă.  Corneliu Ștefan a solicitat în cadrul întâlnirii deblocarea procedurilor privind contractarea lucrărilor necesare modernizării DN71 Bâldana-Târgoviște și Târgoviște-Sinaia, mai ales că proiectul este matur din punct de vedere tehnic și economic, conform președintelui CJD.  Complementar, Ștefan a susținut și realizarea unui proiect pentru modernizarea DN71, cu profil de drum expres între Târgoviște-Tărtășești, ca variantă de ocolire pentru localitățile de pe traseu, dar care să nu excludă continuarea proiectului DN71.

Președintele Corneliu Ștefan a prezentat ministrului transporturilor hotărârea aprobată de consilierii județeni dâmbovițeni în 21.12.2020 privind inițierea procedurilor legale de constituire a unui parteneriat între județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița, și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pentru implementarea unor obiective de investiții. Prin aceasta, Consiliul Judeţean Dâmbovița a solicitat Companiei Naționale de Administrare asocierea într-un parteneriat care să ducă la implementarea unor proiecte privind realizarea de centuri ocolitoare pentru centrele urbane din județ. În momentul de față, solicitarea a fost înaintată Ministerului Transporturilor pentru avizare de către CNAIR. Ca urmare a discuțiilor de ieri, Ministerul Transporturilor a solicitat astăzi documente suplimentare pentru proiectele propuse de Corneliu Ștefan. Este vorba despre 18 km de drum de centură în jurul municipiului Târgovişte. Inelul 2 de centură al reședinței de județ va duce la crearea unei adevărate zone metropolitane ce va include mare parte din localitățile periurbane aflate în apropierea municipiului; 8 km drumuri de centură DN 71 și DN 7 la Drumul Expres Valahia, Autostrada A1 – Ploiești pentru creșterea accesibilității în zonarbană a orașului Găești; centură de legătură la DN71 pentru optimizarea traficului rutier în zona orașelor Pucioasa și Fieni ( 14 km de drum construiți de la 0) și cel puțin 15 km drum de centură DN71 și limita de sud a comunei Tărtășești (în acest fel, se poate deschide zona urbană a orașului Răcari către zona metropolitană București).

Recent Cătălin Drulă, actualul ministru al Transporturilor, a anunțat că vrea o altă soluție pentru DN 71. El dorește realizarea unui drum expres, București – Târgoviște, care să fie finanțat din fonduri europene. CNAIR a reziliat contractul modernizării drumului, după ce antreprenorul (Asocierea SC Aqua Parc SRL – SC Mavgo Holding SRL – Hydrostroy AD – VDH AD (Vodstroi 98 AD) – SC BDU Maxi Construct SRL) nu a respectat termenul legal de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului de constituire a Garanției de Bună Execuție aferentă Acordului Contractual. Rezilierea vine după ce ministrul Transporturilor a dispus o verificare prin corpul de Control pentru atribuirea contractului în valoare de 120 de milioane de euro.

Distribuie:
corneliu radupopa USRPLUS

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro