Compania a încercat să ascundă faptul că a livrat apă cu detergent la Găești

        La un an de la incidentul de la Aninoasa,unde pe conductele Companie de Apă a curs apă cu fecale, societatea a încercat din nou să ascundă un incident similar petrecut în orașul Găești. Deși, probleme au părut marți, când populația  a sesizat că apa are spumă, Compania de Apă nu a avertizat  cu privire la ceea ce se întâmplă, dar nici nu a notificat Direcția de Sănătate Publică. Cel mai probabil, s-a dorit ca incidentul să fie ascuns, din moment ce pentru o situație similară, cea de la Aninoasa, trei directori ai Companiei și două șefe de laborator vor fi trimiși în judecată pentru neglijență în serviciu.

CITEȘE ȘI: CINE SUNT CEI 5 CERCETAȚI PENTRU CĂ AU DAT APĂ CU FECALE LA ANINOASA

      DSP a aflat abia în dimineața zilei de astăzi, după ce Gazeta Dâmboviței a cerut detalii în privința incidentului. Direcția a comunicat public faptul că nu a  fost anunțată și că a aplicat o amendă Companiei. De altfel, Direcția de Sănătate Publică a fost instituția carea  reacționat prompt și în cazul de la Aninoasa, când a aplicat amenzi și a retras temporar autorizația.

Comunicat de presă, 12 martie

       Referitor la suspiciunea unei  contaminari chimice cu detergent a  apei potabile din reteaua de distributie care alimenteaza strazile S. Cioculescu, Dumbravei, Armatei, Argesului, Viorele  si Libertatii din orasul Gaesti,  facem urmatoarele precizari: Directia de Sanatate Publica Dambovita a fost notificata cu intarziere, astazi, 12.03.2015,  cu privire la avaria   survenita la reteaua de distributie in data de 9.03.2015 in urma lucrarilor de reabilitare-extindere a retelei de canalizare din Gaesti.  Avand in vedere acest fapt, Directia de Sanatate Publica Dambovita a luat masura sanctionarii contraventionale a Companiei de Apa Targoviste Dambovita  cu amenda in valoare de 5000 de lei. 

 O echipa de inspectori  sanitari s-a deplasat  imediat  la fata locului pentru a analiza situatia si a dispune masurile necesare:

    -interzicerea utilizarii apei furnizate  pentru consum uman  pana cand nu avem certitudinea  ca nu este pusa in pericol sanatatea consumatorilor.

    -asigurarea unei surse de apa alternative pentru populatia afectata pana la reluarea furnizarii apei de calitate corespunzatoare, sursa investigata din punct de vedere  sanitar.

    – informarea populatiei de catre furnizor cu privire la interzicerea consumului de apa din retea pana cand acesta  va reveni la parametrii de calitate.

   -recoltarea de probe de apa de la robinetul consumatorilor de pe strazile afectate.

   -trimiterea de probe de apa pentru determinari toxicologice la un laborator de analize acreditat RENAR.

    Directia de Sanatate Publica Dambovita va monitoriza situatia si va dispune masurile care se impun.

Director executiv, Dr.Sorin Stoica

        După ce presa a luat urma problemei, în jurul orei 15:00 Compania a emis și ea un comunicat de presă pe acest subiect. Subliniem că situația a fost confirmată pentru Gazeta Dâmboviței, de conducerea societății, încă de la ora 10:00. În comunicat, Compania încearcă să inducă în eroare spunând că a comunicat situația DSP. Comunicarea de care vorbește biroul de presă al Companiei a fost tardivă, din moment ce DSP a aplicat o amendă pentru necomunicarea situației.

CITEȘTE ȘI: COMPANIA DE APĂ, ÎNCĂ UN DOSAR PENAL! APĂ CU DETERGENT LA GĂEŞTI

COMUNICAT DE PRESA Compania de Apă, 12 martie

Urmare a avariei provocate de SC CONIZ ROMARD SRL in data de 09.03.2015, la reteaua de apa potabila de pe str. Argesului, in timpul lucrarilor de reabilitare – extindere a retelei de canalizare a orasului Gaesti, conducerea Companiei de Apă a analizat situatia si a dispus ca actiuni corective izolarea zonei afectate prin inchiderea vanelor,  spalarea si igienizarea retelei de apa si prelevarea probelor de apa in amonte si in aval de avarie.

In data de 10.03.2015 s-a primit la Dispeceratul Companiei de Apă Targoviste Dambovita o sesizare de la un consumator din Gaesti, str. Cioculescu, in care se reclama faptul ca apa prezinta un fenomen de spumare. Imediat o echipa a CATD s-a deplasat in zona si a prelevat probe de apa dupa care s-a trecut de indata la purjarea apei. A fost anuntata populatia din zona, atat verbal cat si prin afisare, sa nu consume apa de la retea in scop potabil de pe urmatoarele strazi: Cioculescu, Argesului, Dumbravei, Armatei, Viorele si Libertatii. S-a anuntat prin fax Primaria Gaesti si s-a trecut imediat la purjarea apei prin hidrantii de pe toate strazile enumerate mai sus.

In data de 11.03.2015 s-a reluat deschiderea hidrantilor pentru asigurarea spalarii retelei pe strazile afectate. S-au prelevat probe de la 2 hidranti de pe str. Cioculescu care au fost duse la analiza concentratiei de detergenti in Laboratorul de apa uzata Gaesti, rezultand o concentratie neconforma. S-a continuat purjarea apei pentru asigurarea spalarii retelei

Sunt suspiciuni ca responsabil de acest fenomen de spumare este un agent economic din zona care produce detergent pentru gresie, faianta si pardoseli. Poluarea a fost posibila din vina exclusiva a acestui agent economic prin trecerea necontrolata a detergentului in reteaua de apa, prin intermediul unui furtun cuplat la reteaua de apa si lasat liber in vasul de detergent. La scaderea presiunii in retea din cauza avariei detergentul s-a descarcat in reteaua de distributie a apei potabile fara ca agentul economic sa ne sesizeze acest lucru cand a observat pierderea de detergent. S-au prelevat probe de apa potabila de la 10 consumatori. S-a continuat purjarea apei prin hidranti si s-au prelevat probe de apa care au fost trimise la Laboratorul Central apa potabila Targoviste pentru analiza fizico-chimica si bacteriologica.

S-a anuntat Direcția de Sanatate Publica și se va continua purjarea pana la obtinerea unei ape conforme.

BIROUL DE PRESA AL COMPANIEI DE APA TARGOVISTE DAMBOVITA

         Conducerea IPJ Dâmboviţa, a precizat pentru Gazeta Dâmboviţei că în cazul de la Găeşti se va deschide dosar penal. Echipa care va cerceta incidentul este aceeaşi cu cea care a cercetat cazul de la Aninoasa.


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro