ortooxacell kiss2022.gif Flax

CJD şi-a finalizat Strategia de Dezvoltare Durabilă

Consiliul Judeţean Dâmboviţa a încheiat proiectul cu finanţare europeană, Strategia de Dezvoltare Durabilă a judeţului. Proiectul a  fost finanţat prin Fondul Social European , Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, având o valoare eligibilă de 730 000 de lei. Implementarea proiectului a început în decembrie 2010, scopul fiind dezvoltarea abilităţilor personalului din administraţia publică a judeţului Dâmboviţa, în domeniul planificării strategice. “Fiecare strategie de acest tip, fie ea a unei comune, fie a unui judeţ, îşi găseşte rostul şi justificarea efortului dacă e cunoscută de locuitori.”, a precizat la conferinţa de închidere a  proiectului, administratorul public al judeţului, Marin Antonescu.

Alături de Strategia de Dezvoltare a judeţului, au fost elaborate şi strategii pentru 5 comune, respectiv Băleni, Corbii Mari, Moroieni, Petresti şi Voineşti. Marin Antonescu a  subliniat că aceste strategii trebuie să fie efectiv documente de lucru şi că administraţia publică locală trebuie să se disciplineze şi să funcţioneze antrepreniorial în favoarea cetăţenilor. Cele 5 strategii locale ale comunelor vor servi drept model pentru elaborarea de astfel de documente la nivelul tuturor unităţilor administrative din judeţ.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media