ortooxacell kiss2022.gif Flax

Achiziție dubioasă la primăria Târgoviște pentru distribuirea declarațiilor de impunere

Serviciul de achiziții al primăriei municipiului Târgoviște se pregătește să semneze mâine, 24 aprilie, un contract cel puțin dubios, prin modul de atribuire, privind distribuirea declarațiilor de impunere către târgoviștenii care au restanțe la plata impozitelor și taxelor locale. Este vorba de 24 000 de declarații, pentru  distribuirea cărora  primăria a stabilit o valoare estimată de 96.700 de lei plus TVA (aproximativ 1,2 miliarde).

Declarațiile de impunere sunt trimise anual, în ianuarie, cel mai târziu februarie, pentru a-i înștiința pe târgovișteni despre cuantumul datoriilor, dar și pentru a-i atenționa că plata până la 31 martie le aduce o bonificație de 10%. Anul acesta, tulbure la vârful administrației, a fost întârziată procedură pentru jumătatea lunii martie. Astfel că numărul declarațiilor a scăzut semnificativ, mulți târgovișteni plătindu-și deja dările. Plus că schimbările din vârful primăriei par să fi creat un moment în care unii și-au făcut de cap.

Revenind la atribuire, Serviciul Achiziții nu a scos licitația pe SEAP, ci doar pe site-ul instituției, unde apare un caiet de sarcini întocmit de directorul serviciului de impozite și taxe, Iulian Crintescu. Caietul este cel puțin interesant, având în vedere cerințele. De exemplu, distribuția trebuie făcută în maxim 48 de ore.

Expedierea trimiterilor de corespondență se va face în maxim 48 de ore de la primirea plicurilor pentru Municipiul Târgoviște și 5 zile lucrătoare pentru celelalte localități;

Lucru care nu se justifică având în vedere că a trecut demult termenul pentru bonificație, așa că și cu 48 sau cu 55, ori 63 de ore e practic același lucru. Și care celelalte localități? Se duc depuneri de impunere târgoviștenilor care locuiesc în Spania, Italia? Plus ca la acest moment declarațiile nici nu sunt tipărite ca să fie o urgență maximă.

În același caiet de sarcini scrie că operatorul care dorește să împartă declarațiile trebuie să dețină o rețea națională de distribuție (?) și să aibă puncte de lucru în fiecare cartier, asta însemnând practic și Priseaca, Matei Voievod, Prepeleac sau Romlux.

Prestatorul trebuie să asigure servicii poștale de acoperire la nivelul Municipiului Târgoviște, cât și la nivel național. La nivelul Municipiului Târgoviște să aibă, sau să deschidă, puncte de predare a corespondenței în toate cartierele (pentru cazul în care destinatarul nu a fost găsit pentru înmânarea corespondenței cu confirmare de primire și i-a fost lăsat aviz de prezentare a acestuia la sediul/punctul de lucru/oficiu pentru ridicarea corespondenței;

Clauza este evident restrictivă și discriminatorie. Inițial am crezut că  avantajează net un singur competitor: Posta Română, singura societate care poate îndeplini aceste condiții. Plus că nu are nici un fel de relevanță pentru acest tip de serviciu dacă distribuitorul este unul național, fiind vorba despre niște declarații trimise doar pe teritoriul municipiului Târgoviște, nici măcar în județul Dâmbovița.

declaratii

Scump, dincolo era mai ieftin…

Situația ne-a fost adusă la cunoștință de o societate care a prestat aceste servicii și în anii trecuți, având o ofertă publică în SEAP cu mult mai mică decât cea a Poștei Române, pe care am dat-o ca  exemplu. Anul acesta, însă, societatea a așteptat în zadar ridicarea în SEAP a licitației. Practic oferta acesteia era de 2.5 lei plus TVA,  pe când prețul Poștei, de exemplu, este cu cel puțin 1, 5 lei mai mare. Societatea în cauză a livrat anul trecut 37 000 de impuneri, la începutul anului, cu aproximativ aceeași sumă cu care Achizițiile târgoviștene sunt de acord să livreze doar 24 000. Societatea nu a mai ajuns cu oferta la timp pentru că a aflat târziu că ea era doar pe site-ul primăriei și nimeni de la achiziții nu i-a cerut o ofertă.

Interesant este că nici măcar Poșta, pe care o bănuisem inițial, nu a avut câștig de cauză. Cu numai o oră înainte de închiderea termenului de depunere de oferte a apărut o firmă din București, care distribuie în Târgoviște pliante ale supermarketurilor, cu o ofertă sub cea a Poștei, dar peste cea aflată în SEAP a firmei târgoviștene. Câștigătorul  a  fost chemat mâine la serviciul de achiziții pentru semnarea contractului. Toate bune și frumoase, că astea-s afacerile. Singura problemă ar fi că elaboratorul sau elaboratorii caietului de sarcini s-au încurcat undeva. Societatea are distribuție națională, așa cum în mod total abuziv au cerut în caietul de sarcini, dar nu are punctele de lucru în cartiere. Unde mai pui că angajați ei de la Târgoviște sunt cât să îi numeri pe degetele de la o mână și le va fi imposibil să respecte termenul de 48 de ore. Și nu prea vedem cum vor deschide ei 15 puncte de lucru așa peste noapte, fiind nevoie de aprobări, închiriere de spații, angajați care să aștepte târgovișteanul să îi dea declarația. Și de ce ar face-o? Pentru a distribui o dată niște impuneri?

E de prisos să spunem că societatea târgovișteană se poate adresa organelor statului, așa cum s-a adresat și presei. Ceea ce nu ar fi rău, că poate unii , de atâta stat pe scaun, și-au pierdut centrul de echilibru.

 

 

Distribuie:

Un comentariu la „Achiziție dubioasă la primăria Târgoviște pentru distribuirea declarațiilor de impunere”

  1. Consider ca acest articol este rezultatul frustrarilor unor persoane ce controleaza anumite firme si care nu au ajuns la ciolanul cu care au fost obisnuiti pe vremuri la Primaria Targoviste.

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media