ortooxacell kiss2022.gif Flax

Statistica la ceas aniversar! Direcția Județeană de Statistică Dâmboviţa are 27 de specialiști

În urmă cu 160 de ani, când statul unitar român, constituit sub forma Principatelor Unite ale Țării Românești și Moldovei apărea pe harta Europei, cei dintâi conducători ai săi au înțeles ca o condiție imperativă a dezvoltării noii entități o reprezintă cunoașterea realităților sale. Și astfel, la 12 iulie 1859 s-a instituționalizat statistica oficială românească cea care, prin succesive și naturale transformări, a devenit Institutul Național de Statistică de astăzi.

Institutul Național de Statistică a devenit începând cu luna iunie 2019 membru Asociat în cadrul Comitetului de Statistică și Guvernanță în Statistică al OCDE.

„Trebuie să facem în așa fel încât statistica Europeană să depășească provocările cu care se confruntă”- acesta a fost viziunea INS în perioada celor șase luni de Președinție a Grupului de lucru „Statistică al Consiliului Uniunii”. La final de mandat s-a demonstrat ca INS a reușit să-și asume rolul de intermediar onest și neutru, asumându-și responsabilitatea avansării lucrărilor Consiliului privind legislația UE în materie de statistică.

Astăzi, cei 27 de statisticieni din Direcția Județeană de Statistică Dâmboviţa, sunt mândri ca reușesc să culeagă, să prelucreze, să analizeze și să disemineze datele necesare caracterizări vieții economice, sociale și culturale ale județului Dâmbovița, și o fac printr-un mod prin care reușesc sa cinstească cei 160 de ani de statistică oficială.

O prioritate a anului 2019 o constituie pregătirea Recensământului General Agricol și Recensământului Populației și al Locuințelor din runda 2021.

Recunoașterea oficială a meritelor câștigate prin vreme de statisticieni prin profesionalism și dăruire exemplară s-a concretizat, în anul 2002, prin instituirea, prin HG nr. 592 a „ Zilei Statisticianului” sărbătorită anual, în a doua duminică a lunii iunie.

Larisa Ungureanu

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media