ortooxacell kiss2022.gif Flax

Rovana Plumb nu vrea preşedinţie la Dâmboviţa , ci vicepreşedinţie la nivel naţional

Preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a infirmat ieri zvonurile conform cărora Rovana Plumb ar dori funcţia de conducere a organizaţiei. Din cele spuse de liderul social democrat, se pare că Plumb ţinteşte drept la centru, dorind să candideze pentru una din funcţiile de vicepreşedinţi. “Într-o discuţie pe care am avut-o săptămâna trecută mi-a spus că nu are o asemenea intenţie şi că îşi doreşte ca organizaţia judeţeană Dâmboviţa să o susţină pentru o funcţie de vicepreşedinte la nivel naţional. Bineînţeles că o să o susţinem. Înţeleg că şi în structura centrală a partidului se doreşte o prezenţă mai consistentă a femeilor şi tinerilor şi probabil vor fi trei posturi de vicepreşedinte pentru organizaţia de femei.”, a precizat Ţuţuianu. În prezent, Rovana Plumb este ministru în cabinetul Ponta, deputat de Dâmboviţa şi preşedintă a femeilor social democrate.

În ceea ce-l priveşte pe Adrian Ţuţuianu, acesta şi-a exprimat, deja, intenţia de  candida pentru conducerea organizaţiei judeţene, fară a avea până la acest moment un competitor declarat. Liderul PSD nu s-a decis, încă, dacă va intra în cursă şi pentru o funcţie la nivel central: „Mă consult şi cu colegii mei, văd şi ce susţinere am. Nu candidăm doar ca să fim candidaţi, ci ca să şi căştigăm. Nu-i suficient să am suportul colegilor mei din Dâmboviţa, trebuie să am suportul a 5-6 organizaţii judeţene şi să mă şi regăsesc într-o anumită formulă.”, a precizat preşedintele PSD Dâmboviţa.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media