ortooxacell kiss2022.gif Flax

Preşedintele a promulgat legea. Avem, oficial, şi o zi a bărbatului!

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat ieri decretul privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 8 martie – Ziua femeii şi 19 noiembrie – Ziua bărbatului.

Potrivit inițiatorilor, autorităţile administraţiei publice pot organiza manifestări şi acţiuni publice dedicate sărbătoririi acestor zile, iar Televiziunea Publică şi Societatea Română de Radiodifuziune vor putea include în programele lor „emisiuni dedicate promovării drepturilor femeii sau, după caz, drepturilor bărbaţilor”. Actul normativ are drept scop eliminarea discriminării dintre femei si bărbati şi creşterea gradului de conştientizare privind concilierea vieții de familie cu viața profesională.

Sărbătorirea zilei femeii şi a zilei bărbatului este un prilej pentru a îmbunatați relațiile dintre sexe, de a evidenția realizările şi contribuțiile lor la comunitate, familie, căsătorie şi prezentarea unor modele de urmat, se arată în expunerea de motive a legii.

Potrivit documentului, Ziua femeii nu trebuie confundată cu ziua mamei, iar Ziua bărbatului cu cea a tatălui.

Proiectul de lege a fost respins de Senat, dar adoptat de Camera Deputaților, for decizional în cazul acestui act normativ.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media