ortooxacell kiss2022.gif Flax

PREMIERĂ: Un primar recunoaște că a trădat partidul și pe președintele CJD

Gheorghe Nica, primarul comunei Dobra de peste 30 de ani, este unul dintre edili pragmatici, pentru care doctrina înseamnă să faci parte din partidul aflat la putere. După această flozofie, Nica a părăsit PSD în 2008 și s-a alăturat PDL, pe care l-a părăsit acum în baza ordonanței migrației. În acte, pentru că de fapt, Nica a părăsit PDL încă din timpul în care era membru al acestui partid și candidat al formațiunii pentru primăria Dobra. Mimând apartenența la PDL, primarul și-a asigurat sieși câștigarea unui nou mandat, iar în ceea ce privește președinția CJD i-a dat voturile, nu șefului său ierarhic Florin Popescu, ci contracandidatului acestuia, Adrian Țuțuianu. Cel mai probabil primarul avea această trădare pe suflet, pentru că a simțit nevoia să o împărtășească presei la o conferință de presă a PSD. Nica a povestit că i-a promis lui Țuțuianu ca acesta va obține în localitate mai multe voturi decât candidatul PSD pentru primărie, iar consilierii județeni, mai multe decât consilierii locali. Zis și făcut!

 Nica: Deci candidatul de primar PSD, în 2012, a obținut 310. Domnul președinte Adrian Țuțuianu – 710.

Reporter: Adică l-ați trădat pe Florin Popescu?

Nica: Da. L-am votat pe domnul Țuțuianu. La  consilieri locali PSD, în 2012, au luat 280 de voturi, la consilieri județeni 690. Până să vin aici (n.r. la PSD) la parlamentare am avut 60%, la europarlamentare 63%, acum m-am angajat la 70% și peste.

nica-dobra

 

Distribuie:

Un comentariu la „PREMIERĂ: Un primar recunoaște că a trădat partidul și pe președintele CJD”

  1. Gigi draga, asta este politica curvelor! Deci acum stiu de unde sa te iau! Lasa-mi telefonul sa-ti recomand un dentist bun, sa-ti astupe gaura aia urata din gura!

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media