Prefectura Dâmbovița: Creștere alarmantă a numărului de cazuri de infectare cu Covid-19

În prima săptămână a lunii martie 2021 aduceam la cunoștința opiniei publice faptul că s-au înregistrat creșteri semnificative a cazurilor pozitive în județul nostru, ceea ce a condus implicit la creșterea incidenței cumulate la aproape 1,5/1000 locuitori. Astăzi vedem o creștere alarmantă, numărul de cazuri în ultima săptămână ajungând la 547 iar indicele de referință pe întregul județul fiind astăzi peste 1,8/1000 locuitori.

O nouă comună a intrat în carantină, Bezdead, iar previziunile sunt îngrijorătoare și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale. Acest aspect nu face decât să creeze o stare de încordare în rândul dumneavoastră. Am primit nenumărate sesizări cu privire la deciziile luate tocmai în acest sens, de aceea subliniez faptul că la momentul actual singura modalitate de a scădea numărul de cazuri este carantina zonală.

Înregistrăm cazuri de infectare și la nivelul unităților de învățământ. Astfel, am dispus verificări tocmai pentru a identifica eventualele abateri de la măsurile sanitare și de siguranță în rândul școlarilor;

Starea de alertă în România a fost prelungită cu 30 de zile, începând cu data de 14 martie 2021, astfel apelăm în continuare la înțelegerea populației, întrucât până la imunizarea în masă, ca urmare a campaniilor de vaccinare, singurele măsuri de siguranță rămân respectarea distanțării fizice, igiena corectă a mânilor, purtarea măștii de protecție!

În același timp au fost deschise centre noi de vaccinare, urmând a fi deschise și altele în funcție de disponibilitatea dozelor de vaccin,  numărul de persoane vaccinate ajungând la 26.530, ceea ce ne dă o speranță!

Doar împreună putem să trecem peste această pandemie!

 

 

Biroul de presă al Instituției Prefectului-județul Dâmbovița

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro