ortooxacell kiss2022.gif Flax

Prefectul Victor Sanda: ”Cel care a comis crima nu are urmă de regret”

Instutuţia prefectului Dâmboviţa caută soluţii pentru ca incidente ca cel de ieri în care un elev de 15 ani  a murit înjunghiat să nu se mai repete. Prefectul Victor Sanda i-a în calcul chiar discuţii cu phihologi pentru a preveni asemenea situaţii.  ”Este un incident mai mult decât regretabil. Pe mine chiar m-a bulversat…Din informaţiile pe care le am cel care a comis crima nu are urmă de regret. Nu pot să îmi dau seama de ce a făcut gestul acesta. Ca Prefectură, care are atribuţii legate de siguranţa cetăţeanului vom face o analiză profundă, s-ar putea să facem o discuţie şi cu nişte psihologi pentru că este bine să întrebi unde nu cunoşti, să vedem ce e de făcut. Eu în 59 de ani nu am auzit de un incident similar în Târgovişte”, a precizat  prefectul de Dâmboviţa, Victor Sanda. Este posibil ca în urma tragicului eveniment paza şi patrularea în zona unităţilor şcolare să fie întărită: ”Poliţia nu poate sta după fiecare individ, dar trebuie să se realizeze totuşi o zonă de acoperire în apropierea şcolilor. Primăria Târgovişte are un serviciu de pază cu câteva sute de persoane. Trebuie să vedem de e de făcut, cum să acţioneze şi ei. Rămâne să facem această analiză. O să ne consultăm să vedem cum trebuie să ne comportăm noi ca administraţie judeţeană, administraţia locală să eliminăm cât mai mult posibil acest gen de incidente, aceste refulări de personalitate, ce sunt ele”, a mai spus prefectul Victor Sanda.

Acelaşi gen de discuţii vor avea loc şi la nivelul Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Preşedintele Adrian Ţuţuianu a precizat astăzi într-o conferinţă de presă ca instituţia va ajuta familia băiatului decedat.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media