Moreni: Miting de protest la Automecanica! Ministerul Apărării, duşmanul uzinei!

         Sindicatul Dreptatea din cadrul Uzinei Automecanica Moreni anunță un miting de protest marți, 7 aprilie. Acesta se va desfășura în fața societății morenare. Sindicaliștii acuză lipsa de implicare a guvernului în rezolvarea problemei industriei de apărare. Morenarii sperau în finanțarea programului strategic TBT (transportor blindat de trupe), dar condițiile puse de Ministerul Economiei sunt imposibile din punctul de vedere al sindicatului societății: finalizarea proiectului într-un an. “TBT, care a fost declarat un proiect strategic, a intrat la finanțare începând cu 2011.  El a avut 500 de mii de euro prima fază, după care au urmat doar banii pe care i-am băgat noi și munca cercetătorilor. În rest, nimeni nu a mai băgat un leu. Acum vin și spun să facem TBT într-un an ca să participăm la o licitație internațională. La licitație internațională nu te prezință peste noapte. Nemții care au o tehnologie avansată  termină un asemenea produs, cu finanțare sută la sută, în 6 ani. Deci, vă dați seama în ce situație suntem puși.” a explicat pentru Gazeta Dâmboviţei Constantin Bucuroiu, preşedintele sindicatului.

Ministerul Apărării, duşmanul Uzinei Automecanica Moreni

        Bucuroiu spune că Ministerul Apărării a adus grave deservicii societăţii, din moment ce s-a preferat cumpărarea de transportoare din alte ţări, iar SAUR, un produs de succes al Uzinei de la Moreni nu a intrat în dotarea trupelor române. “SAUR este o maşină de ultimă generație cu mult peste ceea ce a achiziționat Armata de la elvețieni şi din punctul de vedere al capacităților tehnico-tactice, cât și al prețului. Eu consider că Ministerul Apărării nu ar trebui să aibă lipsă din dotare şi totuşi nu are nici unul. Este lucrul care ne-a costat cel mai mult. De la vice-regle Marocului şi până la şeful de stat major al armatei columbiene au zis că “Asta e maşina care ne trebuie!”. Au  întrebat “Are armata română?”. Atunci ne-am bâlbâit și nu am avut ce să spunem. Dacă armata română avea un minut de gândire patriotică achiziţiona un batalion de transportoare  şi rezolva o mare problemă.”, a precizat Bucuroiu.

          Din această cauză, marţi sindicatul spune că va scoate şi transportoarele la poarta societăţii. Se pare că urmează un nou program de dotare al armatei  care va ocoli din nou societatea, condamnând-o la faliment. “Scotem transportoarele la poartă, pentru că urmează un program de achiziții de blindate de 150 de transportoare 8 x8 şi 400, 4 x4. Vă dați seama ce program. Iar băieții vor să ia tot din afară. Este crimă ceea ce face Armată. Nu face altceava decât un asasinat la economia noastră.” , a mai declarat preşedintele Sindicatului Dreptatea pentru Gazeta Dâmboviţei.

         Ultima mişcare sindicală de acest gen  din cadrul societăţii a fost în mai 2012, când Automecanica Moreni intra în grevă generală.

automecanica

 

 

 

 

 

 


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Un gand despre “Moreni: Miting de protest la Automecanica! Ministerul Apărării, duşmanul uzinei!

  • 1 aprilie 2015 at 7:22
    Permalink

    nu are niciun rezultat nici pozitiv , nici negativ , cu plancarte si cateva lozinci , ci numai cu iesirea in masa fiindca sant interese majore la niveluri superioare sa se distruga si ultima picatura din economia romaneasca si introducerea pe piata a mafiotilor care au interese oculte ,, Rezolvarea este sa se faca ca in ISLANDA ,, NATIONALIZAREA LA TOT SI LUAREA DE LA CAPAT

    Reply

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro