Mister: Unde a dispărut președinele TSD Dâmbovița, Liviu Vasilescu?

După câteva zile de campanie, în care social democrații se țin de demonstrații de forță prin județ, i-am remarcat prin imagini atât pe cei prezenți, cât mai ales pe cei absenți. Printre aceștia din urmă, președintele TSD Dâmbovița, Liviu Vasilescu, care pare a fi dispărut fără urmă. Tânărul Vasilescu, în ciuda curentului (și a indicațiilor de la echipa de comunicare a lui Ponta), nu are o pagină de facebook, pe care să-și prezinte activitatea. Nici pe pagina TSD Dâmbvița, creată de un alt membru al TSD, nu există nici o referire la activitatea tinerilor social democrați dâmbovițeni sau a președintelui. Apar doar postări generale de pe pagina de FB al lui Victor Ponta și câteva preluări de articole din presa centrală. Adică, mai impersonal și ineficient de atât nu se poate, într-un moment în care rețelele de socializare sunt unul din motoarele turate la maximum de toate forțele politice pentru candidații lor, tocmai datorită exemplului personal.

Îngrijorător pentru PSD nu ar fi dispariția președintelui, în sine, ci a membrilor TSD. Din cunoștințele noastre, la preluarea organizației Vasilescu conducea una dintre cele mai mari și puternice echipe TSD din țară, fiind și foarte activă, organizând numeroase acțiuni alături de membri din toate localitățile. Se aude că, la acest moment, organizația TSD Dâmbovița a fost scăpată din mână, numărul activiștilor fiind în scădere. Deși mai puțini, mai activi și mai dedicați cauzei sunt cei din PES, organizația tinerilor social democrați care militează pentru cauzele europene, condusă de Ciprian Amuza.


Valeriana heidelbergcement

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Un gand despre “Mister: Unde a dispărut președinele TSD Dâmbovița, Liviu Vasilescu?

  • 9 octombrie 2014 at 18:25
    Permalink

    Liviu Vasilescu nu a avut niciodata o echipa in spate, si faza cu cea mai mare organizatie din tara si cea mai activa este complet falsa, sunt in organizatie si va pot spune ca am participat la o singura actiune organizata de Liviu,altii sunt in spatele organizatiei si a evenimentelor, sincer imi pare rau ca ma innumar printre fosti sustinatori a “lingusitorului”Liviu Vasilescu…..pacat !

    Reply

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro