Mâine, Vasile Blaga analizează, la faţa locului, activitatea din PDL Dâmboviţa

Vasile Blaga vine mâine la Târgovişte pentru analiza internă a organizaţiei după alegerile generale. Şi chiar dacă rezultatele au fost dezastruoase, organizaţia Dâmboviţa stă mai bine decât multe altele din ţară, obţinând, în urma redistribuirii, 2 posturi de deputaţi şi unul de senator. Deşi, unele voci din PDL vor să pice capete, şedinţa de mâine nu se anunţă una cu decizii radicale. La nivelul organizaţiei s-a format o comisie de analiză condusă de primvicepreşedintele Jean Popescu, din care fac parte consilierul local Ciprian Prisăcaru, consilierul judeţean Neli Ion, Valentin Pană şi Mihai Tinel.

Pedeliştii au avut ceva probleme în campania electorală cu primarii care au ales să-i sprijine pe adversarii politici. E greu de crezut, însă, că aceştia vor fi daţi afară din partid, chiar şi pe considerentul că odată lăsaţi liberi se pot înscrie în orice partid fără să-şi piardă mandatul. Nu acelaşi lucru se întâmplă şi dacă primarii demisionează din partidele sub sigla cărora au candidat. În această situaţie ei îţi pierd şi mandatele. În plus, preşedintele PDL Dâmboviţa, Florin Popescu, nu s-a exprimat niciodată radical în favoarea unor asemenea excluderi.

Şedinţa de mâine se va desfăşura în spatele uşilor închise. Presa nu are acces la discuţii, iar până la acest moment nu a fost anunţată nici o conferinţă de presă.


Valeriana



Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro