Iată cine sunt cei trei penelişti dâmboviţeni care se vor parlamentari!

“Poporul” liberal, e adevărat în variantă restrânsă, şi-a ales şi el reprezentanţii pentru lupta electorală din 9 decembrie. 

Iată cine vrea în Parlament: 

Silviu Tănase – Deputaţi,  Colegiul 1 Târgovişte. Tănase a fost singurul aspirant, iar BEJ l-a validat cu 10 voturi pentru şi 9 împotrivă. Cu alte cuvinte, liberalul este tot pe muchie în interiorul formaţiunii politice. Silviu Tănase a  fost viceprimar al municipiului şi consilier local municipal. 

Marius Negoi – Senat, Colegiul Târgovişte Moreni. Negoi a fost contracandidat de Vasile Horga, unul dintre cei cotaţi la preluarea organizaţiei judeţene a PNL: Horga a pierdut candidatura cu 16 voturi împotrivă şi doar 4 pentru. Marius Negoi este medic veterinar, nefiind însă o persoană de notorietate, motiv pentru care va trebui să-şi construiască o imagine în mai puţin de 2 luni de zile.

Gabriel Plăiaşu – Deputaţi, Colegiul Fieni. Plăiaşu a avut parte de o largă susţinere în partid pentru o nouă candidatură. Plăiaşu este singurul parlamentar, în funcţie, al liberalilor dâmboviţeni, intrat acum 4 ani în Parlament la redistribuirea mandatelor, pentru că în colegiu nici un candidat nu obţinuse 50% plus 1 din voturile alegătorilor. Acum parlamentarul liberal are şansă de  demonstra că poate să închidă colegiul.

Cei trei liberali vor completa lista USL petru alegerile parlamentare din judeţul nostru, după ce vor trece şi ultimul hop: validarea în BPN al PNL, de mâine, 16 octombrie.


Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro