Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de luni, nr. 3655
29-11-2021

Dezbaterea electorală nu poate avea loc la Muzeul de Istorie. Răspunsul CJD la solicitarea PNL

COMUNICAT DE PRESĂ

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public privind organizarea unei dezbateri electorale în incinta Muzeului de Istorie, din cadrul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească”, facem următoarele precizări:

1. Muzeul de Istorie din municipiul Târgoviște, parte a Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească”, este o entitate subordonată Consiliului Județean Dâmbovița, având statut de de instituție publică;

2. Urmare a analizei legislației în vigoare privind desfășurarea campaniilor electorale, nu se pot organiza activități electorale în incinta instituțiilor publice, deoarece contravine articolului 14 din Legea nr.334/17.07.2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, potrivit căruia „este interzisă folosirea resurselor financiare, umane și tehnice aparținând instituțiilor publice, regiilor autonome, companiilor naționale, societăților reglementate de legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau instituțiilor de credit la care sunt acționari majoritari statul ori unități administrativ – teritoriale, pentru sprijinirea activității partidelor politice sau a campaniei electorale, astfel decât în condițiile stabilite de legile electorale”.

3. Potrivit Legii nr. 115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, în art. 65 (alin2) se stipulează:„ În timpul campaniei electorale se asigură candidaților, în mod nediscriminatoriu, spații corespunzătoare, pentru a se întâlni cu alegătorii. Spațiile pot fi amplasate la sediul primăriei, în școli, universități, case de cultură, cămine culturale și cinematografe și se asigură pe bază de înțelegere cu privire la cheltuielile de întreținere”.

Potrivit aspectelor mai sus-menționate, nici instituția Consiliului Județean Dâmbovița și nici o altă instituție publică subordonată acesteia, care are statut de muzeu, nu poate fi implicată în activități electorale. În consecință, în conformitate cu prevederile legislative specifice, entitățile politice implicate în procesul electoral pot organiza astfel de activități doar în spațiile admise de legislația în vigoare.

Consiliul Județean Dâmbovița

Distribuie:

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
Flax Gopo
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Webhosting Armand Media